Elena Udrea ar fi gata să colaboreze cu FBI: „Este o știre care trebuie să le dea fiori pe șira spinării!”

Elena Udrea ar fi gata să colaboreze cu FBI:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arestate în Costa Rica, Elena Udrea și Alina Bica așteaptă să fie primite de un judecător costarican, săptămâna viitoare, care le va judeca recursul făcut imediat după trimiterea în spatele gratiilor pentru două luni, iar în România ecoul celor două rețineri se resimte din ce în ce mai tare. Luni, în spațiul public a fost lansat un scenariu care le-ar da fiori unor nume importante din scena politică românească: Traian Băsescu, George Maior și Florian Coldea.

Jurnalistul Stelian Negrea a spus, în direct la Realitatea TV, că, din informațiile sale, atât Udrea, cât și Bica ar fi încercat să negocieze o colaborare cu FBI pentru a scăpa de problemele cu extrădarea. Iar Negrea consideră că, în cazul în care cele două vor începe să ofere informații, ținta vor fi Traian Băsescu și cele petrecute în cele două mandate ale sale ca președinte al României: „Potrivit informațiilor noastre, Udrea a acceptat să colaboreze cu investigatorii FBI. Este o știre care ar trebui să dea fiori pe șira spinării celor trei persoane. Udrea este trezorierul unor afaceri uriașe pe timpul celor două mandate ale lui Traian Băsescu. Poate aflăm niște lucruri cutremurătoare. Într-o investigație de acest fel, foarte importante sunt dovezile pe care le pot scoate la suprafață și pe care le pot converti în probe juridice”, a spus Negrea, la Realitatea TV.


Stelian Negrea (foto), jurnalistul care a făcut dezvăluirile despre intențiile Elenei Udrea.

Bănuiala lui Negrea este că Elena Udrea și Alina Bica ar putea deține informații care ar putea ajuta FBI să „înfunde” nume importante din spațiul public românesc: „Atât Udrea, cât și Alina Bica pot pune la dispoziția anchetatorilor probe solide. Ele pot da substanță și pot transforma niște bănuieli în probe juridice”, a mai punctat jurnalistul.

Condamnată la patru ani de închisoare pentru nereguli în „Gala Bute”, Elena Udrea a fost săltată de Interpolul costarican în plină stradă și trimisă într-un penitenciar, „El buen pastor”, în care apa caldă lipsește, dar în care o poate vedea aproape zilnic pe micuța Eva Maria. De curând, logodnicul său, Adrian Alexandrov, a dezvăluit că Udrea și Bica au atacat cu recurs decizia care le-a trimis în spatele gratiilor pentru 60 de zile, iar întrevederea cu un judecător costarican va avea loc în cursul acestei săptămâni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…