Pentru a cincea oară în istoria turneelor finale, campioana mondială iese din faza grupelor la turneul în care își apăra trofeul. Însă parcă niciuna dintre formațiile eliminate în trecut nu a cedat atât de ușor ca Spania. După două eșecuri (1-5 cu Olanda și 0-2 cu Chile) și un joc neconvingător, Spania pleacă acasă devreme pentru prima dată după șase ani plini de victorii
29 iunie 2008. Iker Casillas ridica deasupra capului trofeul european, după ce Spania câștiga cu 1-0 în fața Germaniei în finala de la Viena. Doi ani mai târziu, pe 11 iulie 2010, tot Casillas ridica prima Cupă Mondială din istoria Spaniei, tot după 1-0, după prelungiri, în fața Olandei. În 2012, pe 1 iulie, n-a mai fost 1-0 în finala cu Italia. Ci 4-0! Iar Casillas, aflat atunci în vârful carierei, ridica încă un trofeu după un turneu final important. Experiența, disciplina, unitatea lotului și coeziunea pe care del Bosque a reușit să o păstreze în ultimii patru ani erau principalele calități ale lotului Spaniei.
Casilas a ridicat Cupa Mondială în 2010, după finala cu Olanda. În 2014, trofeul va merge la altă echipă
O echipă care nu era, totuși, văzută între primele trei favorite de la acest Mondial, deși avea 16 (!) dintre jucătorii care cuceriseră titlul din 2010. Și lăsase jucători precum Negredo, Soldado, Arbeloa, Jesus Navas sau Isco în afara lotului. Motivul? Poate că a fost vorba chiar de experiența jucătorilor convocați, care au alcătuit una dintre echipele cu cele mai mari medii de vârstă de la Mondial, 28,2 ani. Însă scepticii au avut dreptate! Pentru a cincea oară în istorie și pentru a treia oară la ultimele patru turnee Mondiale, campioana a fost eliminată încă din grupe. Și în ce mod! Cu un singur gol marcat, și acela din penalty, și cu șapte primite. Fără vreun punct obținut în primele două meciuri! Concluzia e simplă și a fost enunțată deja de presa spaniolă: e vorba despre un final de ciclu. Însă ce stă la baza aserțiunii menționate mai sus?
Tiki-taka, ecuație rezolvată
În sezonul trecut, Bayern a învins-o pe Barcelona cu un sec 7-0, eliminând clubul catalan din drumul spre finala Ligii Campionilor. A fost o demonstrație de forță a bavarezilor, care au profitat de apatia echipei catalane, care, deși a avut posesia, n-a reușit să creeze faze periculoase la poarta adversă, din cauza poziționării excelente a defensivei lui Bayern, care nu a lăsat spații între linii, acolo unde Messi, Iniesta sau Xavi exploatau perfect slăbiciunea adversarilor. Situația s-a repetat și în 2014, când Real a trecut cu 5-0 de Bayern Munchen, conducând la crearea unei dezbateri în care specialiștii susțineau cu tărie că „tiki-taka” a murit. Cei care nu credeau în pierderea perfecțiunii jocului de pase continue, considerat de aceiași specialiști drept unul plictisitor, dădeau ca exemplu chiar naționala Spaniei. Care însă nu s-a ridicat la așteptări pe cea mai importantă scenă.
E drept, posesia (58% cu Olanda și 56% cu Chile) a fost din nou superioară. La fel și numărul paselor reușite sau procentajul acestora (566 și 83% cu Olanda și 579 și 82% cu Chile). Însă spaniolilor le-a fost greu, dacă nu aproape imposibil să își creeze ocazii mari de gol, lovindu-se în permanență de defensiva adversă, una supraaglomerată. Nu e de mirare că atât Olanda, cât și Chile au folosit un modul tactic aproape identic: un 5-3-2, care se transformă în 3-5-2 sau 3-4-1-2 pe fază ofensivă. Practic, Van Gaal și Sampaoli au înțeles că o echipă compactă pe fază defensivă trebuie să aibă libertate în ofensivă și în contraatac pentru a maximiza potențialul pe care îl poate avea în fața Spaniei.
Casillas și Ramos, colegi la Real Madrid, au fost unii dintre cei mai slabi jucători ai Spaniei la acest Mondial
Defensiva, punctul problematic
Dacă ofensiva nu a funcționat, cea mai mare problemă a Spaniei a fost însă defensiva. Pentru prima oară în ultimii 8 ani, adică în ultimele 113 meciuri, ibericii au pierdut două meciuri consecutive. Iar în acest timp, au primit 7 goluri! Adică exact cu un gol mai mult decât primiseră la turneele finale ale CM 2010 și Euro 2012. La o privire de ansamblu asupra lotului, un lucru iese în evidență: absența lui Carles Puyol, cel mai bun fundaș al Spaniei la respectivele turnee finale, omul care în ciuda vârstei și a numeroaselor accidentări suferite reușea să conducă din teren echipa. De data aceasta, cuplurile Pique-Ramos și Martinez-Ramos au părut depășite atât tactic, cât și în viteză de atacanții adverși. E drept, cele șapte goluri au venit și ca urmare a slăbiciunii liniei de mijloc a Spaniei, mai ales a cuplului Busquets-Xabi Alonso. Însă responsabilitatea cade și pe umerii fundașilor, care au fost depășiți mult prea ușor în duelurile 1 vs 1.
Casillas a remarcat singur că o bună parte din vină la cel puțin trei dintre golurile primite la Mondial i se datorează
Casillas, șeful erorilor
În debutul textului, numele cel mai des menționat a fost cel al lui Iker Casillas. Goalkeeperul lui Real Madrid a fost întotdeauna căpitanul Spaniei și omul care a ridicat pentru prima dată trofeele câștigate de echipa iberică. Însă de la jucătorul care închidea poarta Spaniei la turneele finale trecute la cel care a fost „căpitan” în gafe nu a fost decât un pas. Sau mai degrabă două sezoane. Bulgărele a pornit în 2011, când după un conflict în vestiar Mourinho l-a trecut pe bancă. Când portughezul a plecat la Chelsea, se părea că „San Iker”, liderul de selecții în naționala Spaniei, cu 156 de prezențe, va reveni între buturi. Doar că noul manager, Carlo Ancelotti, nu i-a oferit șansa de a apăra decât în Cupă și în Liga Campionilor. E drept, Casillas a fost o parte integrantă a succesului Realului în cele două competiții, primind doar 12 goluri în 23 de meciuri jucate. Însă lipsa meciurilor s-a observat pentru Casillas la Mondial, când a comis o eroare uriașă în meciul cu Olanda, în urma căreia „Portocala” a marcat golul 3, dar și la golul secund al chilienilor, când a preferat să boxeze în loc să rețină balonul.
Excelent la acrobații, Diego Costa a fost inutil în atacul Spaniei la acest Mondial
Costa, atacantul fără cifre
În momentul în care Spania a anunțat că l-a convins pe Diego Costa să îmbrace tricoul „Furiei Roja”, ziariștii iberici au considerat că piesa de puzzle care lipsea în angrenajul echipei naționale a fost găsită. Deși Torres a devenit golgheterul Euro 2012, forma tot mai slabă de la Chelsea a vârfului l-a făcut pe del Bosque să caute noi soluții, însă nici Negredo, nici Soldado nu au dat randamentul așteptat. Astfel că momentul în care Costa a ales Spania în detrimentul Braziliei natale, deși jucase în două amicale pentru echipa „carioca”, a fost unul mult așteptat de selecționerul del Bosque. Pentru că, fără prea mult efort, ibericii găsiseră un vârf excelent, cu cifre mult peste medie, care marcase 36 de goluri și reușise 7 pase decisive în 51 de meciuri pentru Atletico Madrid. Doar că jucătorul care a evoluat 126 de minute la Mondialul din Brazilia a fost o dezamăgire cruntă. Niciunul dintre cele 5 șuturi pe care le-a încercat nu a prins poarta. A atins mingea de doar 42 de ori și n-a reușit decât un dribling din cele două încercate. Mai mereu cu un pas în urma fundașilor adverși, Costa nu numai că nu a reușit să soluționeze problema atacantului Spaniei. Ci a agravat-o, atrăgând, totodată, și fluierăturile suporterilor brazilieni care nu au iertat trădarea.
Ramos și Villa, aici în finala Ligii Campionilor, au făcut parte și din lotul „Furiei Roja” la Mondial
Oboseală și blazare
Trei jucători de la Real Madrid, patru de la Atletico Madrid, șase de la Barcelona și trei de la Chelsea. Superstarurile Spaniei au venit de la forțe ale campionatelor puternice din Europa, dar prețul plătit a fost unul scump. Real și Atletico s-au bătut 120 de minute în finala Ligii Campionilor. Atletico și Barcelona au jucat „finala” campionatului Spaniei chiar în ultima etapă, când oboseala era deja clară, iar cele două echipe pierduseră puncte ușoare cu echipele din jumătatea inferioară a clasamentului. Chelsea s-a duelat la titlu în Anglia până în ultimul moment, fiind eliminată în semifinalele Ligii Campionilor. Concluzia e simplă: jucătorii au venit după sezoane infernale, în care au câștigat trofee, dar în care au jucat și 60 de meciuri, adică peste 4.500 de minute! Oboseala s-a putut observa lesne în momentul în care Spania a fost condusă în ambele partide, nereușind să își pună ordine în gânduri, pase și să creeze pericol la poarta adversă după o fază creată colectiv.
Prima pagină a ediției de astăzi a cotidianului Marca
P
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER