El e eroul olimpic. Şi-a vândut medalia de argint de la Rio pentru a ajuta un copil cu tumoră malignă oculară. "Acum, medalia valorează cât sănătatea micului Olek"

26 aug 2016 14695 afişări Comentează şi tu Highlight
El e eroul olimpic. Şi-a vândut medalia de argint de la Rio pentru a ajuta un copil cu tumoră malignă oculară. "Acum, medalia valorează cât sănătatea micului Olek" 6 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/17366/15615994/1/14089233-1065370773558627-7143975296149248463-n.jpg

de Andru Nenciu

EROU OLIMPIC e eticheta des ataşată nenumăraţilor sportivi care fie reuşesc să câştige o probă la JO, fie să spună lumii întregi  povestea din spatele evoluţiei lor. EROU OLIMPIC i se potriveşte cel mai bine, zilele acestea, medaliatului cu argint la aruncarea discului. Piotr Malachowski (67,55 m) are 33 de ani, se clasase pe doi şi la Jocurile Olimpice din 2008, iar pe Maracana din Rio a pierdut aurul, la ultima încercare, în faţa germanului Christoph Harting (68,37 m). Nimic neobişnuit: unul dintre zeii probei cu farfurii zburătoare s-a exprimat aproape de nivelul său obişnuit (71,84 m PB / Hengelo 2013 - al cincilea rezultat din toate timpurile), însă şi-a lărgit zâmbetul doar de pe trepta a doua a podiumului. Ce a urmat...


Piotr, pe podiumul de premiere de la Rio

... revenirea acasă a însemnat filmul obişnuit. Şi cadrele pe care le mai trăsese şi în urmă cu opt ani, după experienţa din Cuibul de Pasăre. Flori roşii la aeroport, zâmbete colorate din partea autorităţilor şi interviuri cu întrebări pe subiect. Sau pe lângă.
Dar secvenţele obişnuite s-au oprit dintr-o dată. Brusc. Brusc şi brutal.

Cu biscuitul de la cafea într-o mână şi cu smartphone-ul în mâna de aruncare, Piotr citi, într-o dimineaţă. un SMS de la doamna Gosha, o mamă disperată. O secundă stătu în cumpănă, dar a cuprins imediat cu privirea un punct imaginar din tavan. Şi a rămas ţintuit în fotoliul din catifea. Mai rece ca lama unui bisturiu, mesajul se centra pe o idee sfâşietoare: "Olek, fiul meu, de doar trei ani, suferă de retinoblastomă, cancerul care afectează vederea".
Malachowski a frunzărit câteva pagini ale i-Phoneului, a dat trei telefoane şi s-a documentat. A aflat că mogâldeaţa suferindă are nevoie de un tratament în valoare de peste 120.000 de dolari pentru a spera în vindecare! Dar nu în Polonia, ci doar la o clinică din New York. Ce a urmat...


O rază de speranţă pentru micuţul Olek

Potrivit csid.ro, retinoblastomul este o tumoră malignă oculară, ce se dezvoltă în retină. Retinoblastomul apare în general la copiii cu vârste de sub 6 ani, cel mai frecvent diagnosticat fiind la copii cu vârsta între 1 - 2 ani. Frecvenţa acestui tip de cancer variază între 1 la 18.000 şi 1 la 30.000. Retinoblastomul poate apărea unilateral 75% sau bilateral 25%. 90% din pacienţii nou diagnosticaţi cu retinoblastom nu au istorie familială, doar la 10 % dintre aceştia există cazuri de retinoblastom în familie, scrie sursa mai-sus citată.


Postarea iniţială de pe contul oficial al atletului polonez

Campion mondial en-titre (Beijing 2015), polonezul nu a plecat în fireasca vacanţă până când nu şi-a terminat... încheierea. Atleţii denumesc "încheiere" relaxarea musculaturii de după un concurs sau de după o şedinţă tare de antrenament. Pentru Piotr încheierea din Polonia de după toată presiunea generată de o ediţie a JO a însemnat o provocare de suflet. Iar colosul de pe pistă a lucrat cu mintea şi cu inima.

"Medalia înseamnă un vis devenit realitate pentru orice sportiv care participă la Jocurile Olimpice. M-am bătut pentru aur, însă am reuşit să iau doar argint. Dar acum pot transforma valoarea acestei medalii în aur. Cu ajutorul vostru. Fac apel la voi să ne luptăm pentru sănătatea acestui copil", a scris Piotr pe pagina sa de facebook. Postarea a devenit scânteia care a aprins cascada de reacţii, postarea a reprezentat gestul care a însemnat generozitate, respect, iniţiativă şi altruism. Piotr anunţa astfel că-şi vinde medalia pentru o sumă de bani care ar fi ajutat-o pe mama băiatului să prindă curaj pentru a atinge cei 120.000 de dolari.

Iar oamenii cu reacţie din Polonia au avut reacţie. Nici până azi, vicecampionul olimpic nu a spus cine i-a cumpărat medalia şi care a fost suma oferită, însă rezultatul e previzibil. Ziariştii din Polonia au aflat că metalul argintiu câştigat prin piruete şi aruncări cât mai lungi de Piotr pe Maracana a intrat în posesia cuplului miliardar Dominika şi Sebastian Kulczik, semn că totalul de care avea nevoie Olek ar fi fost acoperit. Iar următoarea postare a atletului înalt de 1,93 m şi greu de 135 kg a confirmat previziunea.

"Medalia mea valorează mult mai mult acum. Valorează cât sănătatea micului Olek. Am arătat că împreună putem înfăptui minuni", a scris Piotr, comunicând subtil că tratamentul puştiului poate să înceapă.

Punct ţintit, punct lovit: prin dragoste vărsată cu polonicul de Dumnezeu, iniţiativă şi prin forţa de propagare a informaţiilor prin reţelele de socializare. Pentru a pune calităţile umane ale atletului polonez într-un context mai larg, ProSport a stat de vorbă cu fosta discobolă Nicoleta Grasu, multiplă medaliată a României la CM şi CE, atletă cu şase ediţii ale JO în palmares, şi fostă colegă cu Piotr.

Cuvintele Nicoletei ţin loc de încheiere: "Prin ceea ce a făcut, Piotr este un exemplu de urmat. A popularizat drama băiatului şi a arătat că are un suflet mare. Îl cunosc de mult timp, e un tip tonic, e unul dintre liderii lotului Poloniei, nu e îngâmfat, nu are fiţe, e respectuos şi bine educat. E un om de nota 10. A conştientizat că medalia lui nu trebuie să-i stea ca un bibelou în sufragerie! Ci cu ajutorul ei poate să ofere vedere unui om, unui copil. Poate cel mai important lucru: vederea". Prin iniţiativa pe care a avut-o, Piotr Malachowski e un adevărat erou. Un EROU OLIMPIC.


Discul reprezintă una dintre cele mai tehnice probe din atletism. Necesită îndemânare, viteză de reacţie, forţă, explozie

68,12 m e recordul României la disc: Iosif NAGY (Zaragoza, 1983)

71,84 m e cea mai bună performanţă atinsă de  Pior MALACHOWSKI (Hengelo, 2013) - a cincea din toate timpurile

74,08 m e recordul mondial la disc şi îi aparţine germanului Jurgen SCHULT (Neubrandenburg, 1986)

"Ne-am simpatizat reciproc şi totdeauna am crezut în el pentru că este un aruncător cu suflet mare şi foarte apropiat de oameni. E un mare atlet, a demonstrat  încă de la Mondialul din Osaka din 1997 că are un potenţial imens. N-a existat o ediţie a JO, CM sau de European în care să nu se claseze între primii trei. E un băiat deosebit, iar gestul lui îi dezvăluie trăsăturile umane. Cum discobolul este simbolul olimpismului, putem spune despre el că este un adevărat erou olimpic"

Costel GRASU, fost discobol, (loc 4 la JO de la Barcelona) - portdrapel la JO 1992

33 e locul pe care s-a clasat Polonia în clasamentul pe medalii de la Rio (2-3-6). România s-a situat pe 47 (1-1-2)

2 kilograme are discul din proba masculină. Diametrul este de 22 de centimetri. La fete, discul are 1 kg (Diametru, 18 cm)

1896 este anul în care discul a apărut în programa olimpică - JO de la Atena

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.