Din Ibiza, direct la Barcelona. Când va fi prezentat oficial Antoine Griezmann | FOTO

Din Ibiza, direct la Barcelona. Când va fi prezentat oficial Antoine Griezmann | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui campionului mondial, Antoine Griezmann, de la Atletico Madrid la Barcelona a ajuns în ultima fază. Atât jucătorul, cât și suporterii numără orele până când mutarea va fi anunțată oficial.

Ultimele detalii, în special cele despre clauza de reziliere de 120 de milioane de euro, sunt discutate între cele două cluburi. Barcelona a analizat bine cerințele clubului din Madrid, care vrea toată sumă odată, iar nu fracționată. Jurnaliștii de la Sport notează că deși în astfel de cazuri fotbalistul trebuie să meargă la sediul Ligii Profesioniste să depună banii, în cazul de față gruparea blaugrana va face plata și toate procedurile.

Antoine Griezmann se află acum în Ibiza, acolo unde este în vacanță cu familia lui. Atacantul în vârstă de 28 de ani așteaptă să fie sunat de oficialii catalani pentru a-l chema în lotul lui Ernesto Valverde.

Spaniolii scriu că Barcelona se va reuni duminică, 14 iulie, atunci când Messi & Co. vor face vizita medicală înaintea noului sezon, ca mai apoi, în ziua de luni, 15 iulie, să înceapă antrenamentele la Ciutat Esportiva Joan Gamper.

Publicația Sport anunță că prezentarea oficială a lui Antoine Griezmann ar urma să aibă loc tot luni, 15 iulie.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…