Detaliul care a trecut neobservat! De ce este CFR Cluj cea mai bună din România la ora actuală

Ionuț Rada (37 de ani) spune că linia solidă de mijloc a celor de la CFR Cluj a avut un rol important în această calificare în play-off-ul Ligii Campionilor. Formația pregătită de Dan Petrescu a eliminat Celtic cu scorul general de 5-4.
Detaliul care a trecut neobservat! De ce este CFR Cluj cea mai bună din România la ora actuală

Ionuț Rada (37 de ani) spune că linia solidă de mijloc a celor de la CFR Cluj a avut un rol important în această calificare în play-off-ul Ligii Campionilor. Formația pregătită de Dan Petrescu a eliminat Celtic cu scorul general de 5-4.

Fostul fundaș subliniază importanța lui Damjan Djokovic în echipa campioanei României: „Chiar vorbeam cu el înainte de meci (n.r. – cu Damjan Djokovic). Este un jucător care a fost într-o perioadă a CFR-ului cu ceva probleme. A plecat, s-a întors, și dacă ne uităm în ultimii doi ani îl vedem pe Djokovic în multe momente importante. Echipa s-a autodepășit. A avut reacție de fiecare dată, linia de mijloc este cea care câștigă aceste meciuri.

Dacă ne uităm la Bordeianu, la Djokovic, la Aurelio, care este o surpriză plăcută pentru mine, pentru că nu-l știam. Cei trei au ținut foarte bine atacurile. Ca fundaș central mă simt în siguranță când știam că am o linie de mijloc puternică, care pune presiune pe adversar, își ocupă poziția când mingea se pierde. Linia de mijloc a CFR-ului este una care câștigă și face performanță la CFR”, a spus Rada, la ProSport Live

Campioana României va juca în play-off cu cehii de la Slavia Praga, formația la care evoluează românii Nicolae Stanciu și Alexandru Băluță. Dacă va fi eliminată, CFR va juca în grupele Europa League. FCSB și U Craiova sunt celelalte echipe din România în preliminariile competițiilor europene. Oltenii au o misiune dificilă cu AEK Atena, după 0-2 în tur, în timp ce vicecampioana își va măsura forțele cu Mlada Boleslav în retur, după 0-0 la Giurgiu.

Celtic – CFR Cluj 3-4 (Forrest 51, Edouard 61, Christie 76 / Deac 27, Omrani 73, 80, Țucudean 90+6) (1-1 în tur)
Stadion: Celtic Park (Glasgow / 60.832 de locuri)
Arbitru: Andris Treimanis. Asistenți: Haralds Gudermanis și Aleksejs Spasjonnikovs. Rezervă: Aleksandrs Golubevs (Letonia).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]