Cristinel Romanescu: „Noi vom oferi cârnați de Pleșcoi în loc de medalii”

Redactor:
Andru Nenciu
Cristinel Romanescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristinel Romanescu, președintele federației, vine cu o idee inedită în cazul în care România va mai organiza o ediție a Campionatului European. La Schwechat, echipa feminină a primit un covrig gigant în loc de obișnuitele distincții

România a organizat CE de dublu mixt în ultimii doi ani la Buzău  

Una dintre delegațiile care s-a ales cu un covrig pe podiumul din Austria l-a lăsat în holul hotelului

Decizia decernării unui covrig imens în loc de medalie în competiția echipelor, încheiată luni la Europeanul de la Schwechat, le-a lăsat unora un gust sălciu. Din cele opt reprezentative urcate pe podium (feminine și masculine), nu toate au privit cu ochi buni opțiunea culinară. Dacă pentru unele selecționate produsul de panificație a luat locul cinei, ceremonia având loc spre miezul nopții, altele au privit cu un ușor dispreț ineditul cadou. Și, astfel, spre exemplu, uriașa distincție a fost lăsată pe un raft din holul hotelului de mai bine de patru zile.

„Noi avem acasă o întreagă cameră amenajată cu trofeele, diplomele și medaliile fetei noastre. Asta e bogăția noastră. Și de câte ori fata ne mai aduce câte o medalie, ne umple sufletul de bucurie. Așa sunt părinții… Am fi vrut și de la acest European să avem o amintire în camera noastră preferată”, spune mama unei jucătoare din lotul tricolor.

Schimbă tactica organizatorii!?

Meniul de pe podiumul de premiere l-a surprins și pe președintele federației, Cristinel Romanescu, omul care a organizat la Buzău, în ultimii doi ani, Campionatul European de dublu-mixt (proba a fost separată de competiția tradițională și ar putea intra curând și în programul JO).

„Nu știm dacă vom mai mai reuși să organizăm curând o competiție de un asemenea nivel, pentru că nu este ușor. Dar experiența trăită aici, în Schwechat, mi-a dat idei. La următorul European pe care îl vom găzdui, vom lua un tir de cârnați de Pleșcoi. Să-i oferim și ca medalii și să le dăm și tuturor delegațiilor ca amintire”, anunță fostul campion la tenis de masă. Din câte se pare, pentru podiumul competițiilor de simplu și de dublu (duminică – ceremonia de premiere), organizatorii ar urma să pregătească și obișnuitele medalii.

La simplu, turul 1 și 2 sunt programate azi, optimile și sferturile mâine, iar semifinalele și finalele duminică

La dublu, turul 1 și optimile au loc azi, sferturile și semifinalele mâine, iar finalele sunt programate duminică

40 de euro costă sâmbătă și duminică un bilet de intrare în sala Multiversum din Schwechat

1000 de sportivi sunt legitimați la FRTM

„Tenisul de masă e singurul sport din România care nu benefi­ciază de o sală proprie”, Cristinel ROMANESCU, președinte FRTM

„Sunt șanse să mai luăm cel puțin o medalie până la finalul competi­ției”, Cristinel ROMANESCU, președinte FRTM

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri