Chinezoaica Germaniei, Xiaona Shan, ne ia peste picior după finala Europeanului de tenis de masă: „Cele mai mari probleme ni le-au pus Austria și Rusia”

Redactor:
Andru Nenciu
Chinezoaica Germaniei, Xiaona Shan, ne ia peste picior după finala  Europeanului de tenis de masă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a pierdut finala probei pe echipe din cadrul Campionatului European de tenis de masă de la Ekaterinburg (Rusia), scor 0:3, cu naționala feminină a Germaniei, echipa care ne învinsese și în urmă cu doi ani, la Schwechat, în octombrie 2013.

La finalul partidei, antrenoarea nemțoaicelor și două dintre jucătoarele campioanei continentale din ultimele trei ediții au oferit declarații pentru siteul oficial al turneului.

Jie Schopp (antrenoare): „Cred că Samara a fost puțin dezamăgită după ce a pierdut primele două seturi cu Shan, seturi foarte echilibrate. Și-a pierdut ritmul și nu a mai fost pericol din partea ei în meciul al doilea”

Shan Xiaona: „Nu a fost ușor în meciul cu România, dar cele mai mari probleme ni le-a pus Austria, mai ales pentru mine, când am pierdut cu Polcanova. La fel de greu a fost și cu Rusia”. Germania a întâlnit Austria în sferturi și Rusia în semifinale.

Petrissa Solja: „Avem un mare respect pentru România, am mai jucat o dată cu Dodean și am pierdut. Felul în care a fost alcătuită echipa României ne-a ajutat. Șansele erau acum 50 – 50 la sută în meciul meu cu Dodean”

ROMÂNIA – GERMANIA 0-3, în finala probei pe echipe a Campionatului European de la Ekaterinburg

Primul meci Szocs – Yin Hang 0:3 (10-12, 1-11, 1-11)

Meciul al doilea Eliza Samara – Xiaona Shan 0:3 (10-12, 10-12, 6-11)

Meciul al treilea Dana Dodean Monteiro – Petrissa Solja 2:3 (8-11, 6-11, 11-8, 11-8, 9-11)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele