Cel mai bogat Campionat Mondial din istorie: câștigătoarea va primi 36 de milioane de dolari

Cel mai bogat Campionat Mondial din istorie: câștigătoarea va primi 36 de milioane de dolari
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Campionatul Mondial din 2014, care va avea loc în Brazilia 12 iunie și 13 iulie 2014 va avea cel mai mare buget de premiere din istorie. Conform FIFA, cele 32 de echipe își vor împărți premii în valoare totală de 576 de milioane de dolari, iar câștigătoarea va primi 36 de milioane de dolari

Mondialul brazilian, programat între 12 iunie și 13 iulie 2014, va fi al 20-lea din istorie și abia al patrulea la care tabloul final e alcătuit din 32 de echipe. Însă, pe lângă faptul că se anunță a fi cel mai urmărit turneu final din istorie, Campionatul Mondial din această vară are și o altă particularitate: oferă cele mai mari premii echipelor participante din istoria competiției. Astfel, conform informațiilor publicate de Asociația Internațional a Federațiilor de Fotbal (FIFA), echipa care va reuși să câștige turneul final din Brazilia va primi 36 de milioane de dolari, cu 4 milioane mai mult față de suma care a intrat în conturile Federației spaniole la finalul Mondialului din 2010, disputat în Africa de Sud.

Cupa Mondială din 2014 are opt sponsori

Pornit ca un turneu final de amatori în 1930, Campionatul Mondial a devenit, în mai puțin de un secol, cea mai importantă competiție din calendarul fotbalului mondial. Motivul principal îl reprezintă gestionarea excelentă a competiției de către FIFA, care a simțit potențialul uriaș al Cupei Mondiale încă din anii 1970. Atunci, Joao Havelange a fost ales președinte al forului de la Nyon și a adoptat o strategie agresivă de marketing, considerând că evoluția competițiilor organizate poate fi realizată doar cu ajutorul unor sponsori puternici. Aproape 50 de ani mai târziu, FIFA are șase sponsori oficiali – Adidas, Coca-Cola, Hyundai/Kia Motors, Emirates, Sony și Visa – dar și opt parteneri pentru Cupa Mondială – Budweiser, Castrol, Continental, Johnson & Johnson, Oi, Seara, Yingli și McDonald”s, plus alți opt parteneri locali pentru Mondialul brazilian. Odată cu creșterea numărului de sponsori, dar și a încasărilor din drepturile TV, premiile oferite de forul internațional de fotbal echipelor participante la Cupa Mondială au crescut direct proporțional.

Prima câștigătoare a primit 3,3 milioane de dolari

Premiile pentru federațiile ale căror echipe participă la turneul final au fost introduse în 1982, odată cu turneul găzduit de Spania. Atunci, FIFA a raportat încasări de 89 de milioane de dolari, dintre care 46 de milioane au mers la echipele participante. Totuși, spre deosebire de turneele finale disputate după anul 2000, fiecare echipă era răsplătită cu 1,1 milioane de dolari pe rundă, astfel că suma creștea progresiv odată cu numărul de meciuri, câștigătoarea urmând să primească 3,3 milioane de dolari. Modelul a fost schimbat după un singur an, din 1986 adoptându-se un alt model. De la turneul final din Argentina, fiecare echipă primea o sumă dinainte stabilită pe meci jucat. Astfel, suma care îi revenea învingătoarei a început să crească până la 3,7 milioane de dolari (1986), 5,8 milioane (1990), 7,2 milioane (1994) sau 8,8 milioane (1998), schema încasărilor pe meci jucat fiind păstrată până în 2002, când a intrat în vigoare al doilea mandat de președinte al elvețianului Sepp Blatter.

Schemă de premiere schimbată din 2002

Odată cu Mondialul din 2002, disputat în Japonia și Coreea de Sud, Blatter a revoluționat partea financiară a Campionatului Mondial. De la primul turneu asiatic din istorie, FIFA a introdus o nouă schemă de premiere, menită să ofere recompense mai generoase pentru echipele care ajung în fazele superioare ale competiției. Nici formațiile care s-au calificat în grupe nu au fost uitate, premiile pentru simpla prezență la turneul final crescând la 5 milioane de dolari, cu 3,8 milioane mai puțin decât primise însăși Franța, câștigătoarea turneului din 1998! Și Brazilia, echipa care a reușit să ridice trofeul deasupra capului a beneficiat de un premiu mărit, naționala „carioca” primind 13 milioane de dolari, cu aproape 50% mai mult decât Franța în 1998.

În 2010, bugetul de premiere a depășit prima dată 400 de milioane de dolari

Epoca modernă a fotbalului, atât de criticată de mulți fani ai sportului rege, a adus cu sine și o creștere masivă a premiilor oferite participantelor la Cupa Mondială. Numai în 2010, bugetul pentru premii al competiției a fost de 420 de milioane de dolari, o creștere cu 60% față de 2006, când suma oferită de FIFA echipelor participante a fost doar 331,4 milioane de dolari. Iar câștigătoarea, Spania, a primit 32 de milioane, cu 11 mai mult decât Italia, precedenta echipă care a ridicat trofeul deasupra capului. Motivul îl reprezintă creșterea încasărilor din drepturi TV, reclame și marketing al FIFA, trend ascendent care a continuat și în ultimii patru ani.

Câștigătoarea Mondialului din vară va primi 36,5 milioane de dolari

Cum premiile nu puteau să scadă odată cu creșterea încasărilor, FIFA a anunțat la finalul anului trecut și schema de premiere pentru echipele participante la Mondialul care va avea loc în această vară în Brazilia. Iar sumele prognozate sunt cele mai mari din istorie. Bugetul de premiere a crescut la 576 de milioane de dolari, record absolut în istorie. Iar față de câștigătoarea din 2010, Spania, echipa care va triumfa în Brazilia va primi cu 4 milioane de dolari mai mult, premiul pentru câștigătoare ajungând la 36 milioane! Nici echipele care ajung în semifinale nu vor fi neglijate, finalista urmând să încaseze 26,5 milioane de dolari, locul 3 va primi 21,5 milioane, în timp ce echipa care va pierde finala mică se va consola cu „doar” 19,5 milioane.

Spania, profit de 6,7 milioane de dolari în 2010

Însă este Cupa Mondială o sursă de profit pentru federațiile implicate? Rezultatele financiare raportate la finalul ultimelor ediții spun că da. Cazul Spaniei din 2010 este edificator. Ibericii au câștigat titlul după ce s-au impus în prelungirile finalei cu Olanda, primind 32 de milioane de dolari în urma acestei performanțe. Însă spaniolii au plătit celor 23 de jucători și staff-ului echipei circa 24,5 milioane de dolari drept primă de îndeplinire a obiectivului, fiecare membru încasând 815.000 de dolari. Practic, Spania a oferit cele mai mari bonusuri din istorie pentru câștigarea trofeului, fiecare jucător primind cu 300.000 de dolari mai mult decât ar fi primit un jucător german și cu 350.000 de dolari mai mult decât ar fi oferit Federația engleză jucătorilor dacă ar fi cucerit pentru a doua oară în istorie Cupa Mondială.

Premiile oferite echipei și staff-ului nu au reprezentat singurele cheltuieli ale spaniolilor în Africa de Sud. În plus, pentru cele 30 de zile petrecute la turneul final din 2010, Federația spaniolă a achitat, în total, aproape 800.000 de dolari pentru cazare și alte cheltuieli. Astfel, la finalul turneului, Federația a raportat un profit net de 6,7 milioane de dolari în urma câștigării titlului mondial.

FIFA, profit de 89 de milioane de dolari în 2012

Ultimii șase ani au însemnat tot atâtea exerciții financiare cu profit pentru forul condus de Sepp Blatter. Numai în 2012, FIFA a raportat un profit de 89 de milioane de dolari, conform unui audit realizat de KPMG. Însă cei mai buni ani pentru FIFA au fost 2008, 2009 și 2010, cu profituri de 184, 196, respectiv 202 milioane de dolari. Iar 2014 se anunță un an excelent pentru forul mondial. „Estimările noastre spun că FIFA va încasa aproape 4 miliarde de dolari în urma Mondialului din 2014″, a declarat Jerome Valcke, secretarul general FIFA, la finalul lui 2013. Conform belgianului Valcke, între 60-65% din încasări vor veni în urma vânzărilor drepturilor TV, în timp ce restul procentelor, în valoare de aproape 1,5 miliarde de dolari, sunt încasările previzionate din marketing.

4 miliarde de dolari va primi FIFA după Mondialul din vara acestui an

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele