Ce simte un antrenor care ajunge în finala Cupei Mondiale? „Pot antrena Brazilia sau Barcelona, dar acesta va fi mereu postul meu preferat”

Ce simte un antrenor care ajunge în finala Cupei Mondiale?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croația a avut un parcurs surprinzător la Campionatul Mondial din Rusia și a obținut medalia de argint, după ce a jucat prima finală din istorie la un astfel de turneu, pe care a pierdut-o în fața Franței scor 4-2. Ex-iugoslavii au însă toate motivele să fie mândri de performanța lor, cea mai bună de până acum la un Campionat Mondial, iar selecționerul croat, Zlatko Dalic (51 de ani), se declară mulțumit de performanța echipei sale.

Dalic a spus că ar putea antrena Brazilia sau Barcelona, însă după acest Mondial, Croația va rămâne opțiunea lui preferată pentru postul de tehnician: „Pot antrena Brazilia sau Barcelona, însă acesta va fi mereu postul meu preferat, să conduc naționala Croației. Încă suntem supărați că nu am câștigat trofeul. Dacă cineva mi-ar fi oferit să fiu în finală alături de echipa mea înainte să înceapă Cupa Mondială, cu toții am fi acceptat” a declarat Zlatko Dalic, citat de goal.com.

Dalic a fost numit selecționer în locul lui Ante Cacic (64 de ani) și a reușit să califice Croația la Cupa Mondială, unde a obținut un rezultat surprinzător, care i-a adus admirație din întreaga lume.

În drumul spre finală, Croația a trecut de Argentina, Danemarca, Rusia și Anglia, iar două dintre aceste meciuri, cele cu Danemarca și Rusia au fost jucate până la loviturile de departajare, lucru ce ar fi putut afecta capacitatea de joc a croaților.


Articol scris de Mihai-Cristian Ioniță

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz