„Blestemul” campioanei mondiale. Spania împărtășește soarta Franței și a Italiei

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Spania a părăsit în această seară rușinos Mondialul, după doar două partide din grupa B (înfrângere, 5-1 cu Olanda și eșec, 2-0, în fața naționalei statului Chile), înscriindu-se pe lista „blestemată” a formațiilor campioane mondiale care părăsesc următoarea ediție a celei mai importante competiții de fotbal din lume din faza grupelor.

Era tiki-taka a apus definitiv. Trupa lui Del Bosque a demonstrat încă o dată că stilul de joc adoptat a devenit unul extrem de previzibil pentru adversari. Dacă eșecul cu Olanda a fost pus pe seama întâmplării, ibericii putând închide partida din prima repriză (la 1-0, „El Chino” David Silva a ratat uluitor), pentru ca apoi, pe final, să cadă pradă șarjelor ofensive ale batavilor, impotența spaniolilor a fost mai mult decât evidentă în partida de miercuri seară, contra lui Vidal&Co.

Spania a părăsit pe ușa din dos un Mondial pe care voia să îl câștige din nou, confirmând încă o dată că, după o performanță extraordinară la un turneu final de Campionat Mondial, urmează, în mod firesc, și un recul. Franța (2002) și Italia (2010) s-au confruntat în istoria recentă cu probleme similare, dar niciuna dintre campioanele mondiale menționate nu au avut două înfrângeri în primele două partide din grupele Mondialului.

În urmă cu 4 ani, în Africa de Sud, Italia avea aceeași soartă ca și formația lui Del Bosque. Venită din postura de campioană mondială în exercițiu, squadra azzurra a avut parte de o grupă relativ ușoară, însă a eșuat lamentabil. Italienii au debutat cu două egaluri – cu Paraguay și Noua Zeelandă -, pentru ca în partida decisivă pentru calificarea în optimi să piardă, scor 3-2, în fața Slovaciei. În ceea ce îi privește pe francezi, aceștia au simțit pe pielea lor cât de mare este presiunea pe o campioană mondială în 2002. După ce au impresionat în țara lor natală patru ani mai devreme, administrându-i Braziliei în finală, un sec 3-0, Zidane&Co nu au reușit să înscrie vreun gol: înfrângere cu Senegal, remiză cu Uruguay și eșec în fața Danemarcei.

  • Brazilia (1966) este cea de-a patra campioană mondială care părăsește următoarea ediție din faza grupelor

  • Aranguiz (Chile) este al patrulea jucător din ultimii 50 de ani care reușeștesă înscrie și să trimită o pasă decisivă într-un meci contra Spaniei la un turneu final de Campionat Mondial

2-1 a fost rezultatul final al disputei Spania – Chile din faza grupelor, la CM 2010  

6 goluri a primit Spania la turneul final al Europeanului din 2012, când și-a apărat cu succes titlul cucerit 4 ani mai devreme. În Brazilia, apărarea iberică a fost „perforată” de 7 ori în 2 partide

1962 este anul în care Brazilia reușea să își apere titlul câștigat cu 4 ani în urmă, de atunci nimeni nereușind această performanță. Singura formație care a mai reușit „dubla” a fost Italia, care se impunea la edițiile din 1934 și 1938

2006 a fost anul în care Spania pierdea pentru ultima oară în două meciuri la rând (2-3 cu Irlanda de Nord și 0-2 cu Suedia)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani