Bernadette Szocs a câștigat Openul Qatarului la tenis de masă, după un thriller în cinci seturi

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs (cap de serie nr.5) a câștigat Openul Qatarului la secțiunea Under 21, după ce s-a impus în finală în fața sportivei Lin Ye (a treia favorită), scor 3:2 (11-7, 5-11, 10-12, 11-6, 12-4).
Bernadette Szocs a câștigat Openul Qatarului la tenis de masă, după un thriller în cinci seturi

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs (cap de serie nr.5) a câștigat Openul Qatarului la secțiunea Under 21, după ce s-a impus în finala din Doha în fața sportivei Lin Ye (Singapore, a treia favorită), scor 3:2 (11-7, 5-11, 10-12, 11-6, 12-4).

„Am început bine, dar după startul în forță, adversara mea mi-a citit jocul și a schimbat tactica. Mi-am dat seama că nu am ce pierde, ea e situată mai bine decât mine în topul mondial și am dat tot ce aveam mai bine”, a explicat Bernie. Momentul cheie al partidei a avut loc în setul patru, când Lin conducea cu 2-1 și 6-4. Românca a avut o revenire formidabilă, a construit cu știință fiecare punct și s-a impus în actul al patrulea cu 11-6! „Am schimbat tactica și am servit mai lung, pentru că topspinul ei mă incomoda vizibil”, a mai spus jucătoarea născută în Târgu Mureș.

  • Data și locul nașterii: 5 martie 1995 (Târgu Mureș)
  • Înălțime / greutate: 1,65 m / 50 kg
  • Dreptace
  • Club: CSM Bistrița / Lys-Lannoy
  • Primul antrenor: Imola Ungvari
  • Actuali antrenor: Marian Filipaș, Emilian Bulbuc, Eric Groulth
  • Joacă în naționala de senioare de la vârsta de 14 ani
  • Paletă: Tibhar Texo
  • Cel mai înalt loc ocupat în topul mondial: 52

FOTO: ProSport

CITEȘTE AICI UN INTERVIU tete-a-tete cu Bernadette: „Joc până la 100 de ani tenis de masă”. Pentru ce și-ar risca viața Szocs, cum a pierdut un diamant, de ce rămâne fără tricouri și ce și-a propus la 19 ani

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]