Belgienii, ținuți de presă cu picioarele pe pâmânt după startul perfect. „Am câștigat Cupa Mondială?”. Franța și Brazilia, performanță unică în istoria CM

Belgienii, ținuți de presă cu picioarele pe pâmânt după startul perfect.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Statutul naționalei Belgiei la acest Campionat Mondial, unul care o plasează între favoritele pentru fazele finale, pare să îi fi afectat pe fotbaliștii antrenați de Marc Wilmots. Fotbaliștii au sărbătorit calificarea în optimile de finală încă după al doilea meci din faza grupelor, cel cu Rusia, atunci când au fost felicitați în cantonamentul din Brazilia chiar de către Regina Mathilde a Belgiei și de soțul acesteia, Regele Philippe. Belgienii au câștigat și al treilea meci, 1-0 cu Coreea de Sud, și au reușit să termine grupa cu punctaj maxim (9 puncte). Este una dintre cele patru echipe de la acest Campionat Mondial care au terminat grupa cu trei victorii din tot atâtea posibile, alături de Olanda, Columbia și Argentina

Doar două campioane mondiale au avut start perfect în grupe

Chiar și în aceste condiții, presa din Belgia a reușit să se detașeze de starea de entuziasm general și, subliniind problemele din jocul echipei, avertizează că succesul din Grupa H nu garantează un parcurs lung în competiție. Jurnaliștii de la Sporza au prezentat o statistică de la Campionatele Mondiale din 1986 și până în 2010 care arată că doar două echipe cu punctaj maxim în grupe au reușit să cucerească trofeul. Este vorba despre Franța în 1998 și Brazilia în 2002. În rest, doar Olanda în 2010 a reușit să ajungă în finală, în timp ce Germania în 2006 și Italia în 1990 au ocupat locul 3 după ce au câștigat finalele mici ale competiției. „Am reușit pentru prima dată trei victorii în fața grupelor la un Campionat Mondial. Din păcate, asta nu este o garanție pentru câștigarea titlului. Ne-am uitat la edițiile CM din 1986 și până în prezent și doar Brazilia în 2002 și Franța în 1998 au câștigat titlul după 9 puncte din 9 posibile în grupe„, au scris cei de la Sporza care titrează: „9 din 9 pentru Belgia. Am câștigat Cupa Mondială?

Cum s-au comportat naționalele cu punctaj maxim în grupele CM din 1986 până în 2010

An Echipă Unde s-a oprit
2010 Olanda finală
2010 Argentina sferturile de finală
2006 Germania câștigătoarea finalei mici
2006 Portugalia locul al patrulea
2006 Brazilia sferturile de finală
2006 Spania optimile de finală
2002 Brazilia câștigătoarea CM
2002 Spania sferturile de finală
1998 Franța câștigătoarea CM
1998 Argentina sferturile de finală
1990 Italia câtigătoarea finalei mici
1990 Brazilia optimile de finală
1986 Brazilia sferturile de finală
1986 Danemarca optimile de finală

*Ediția din 1986 a Campionatului Mondial a fost prima în care după faza grupelor s-a mers în optimile de finală


Spania anului 2010, cel mai slab start al unei campioane mondiale

Din 1986, primul an în care după prima fază a grupelor s-a trecut în optimile de finală, și până în 2010, Spania a fost campioana mondială cu cel mai slab start în faza grupelor. Ibericii s-au împiedicat la turneul final de acum patru ani chiar în prima partidă, atunci când au fost învinși de Elveția cu 1-0. Dincolo de Franța în 1998 și Brazilia în 2002, campioane mondiale cu punctaj maxim în grupe, restul câștigătoarelor trofeului au avut o singură ezitare în această fază, de fiecare dată cu un rezultat de egalitate.

An Echipă Punctaj Meci 1 Meci 2 Meci 3
2010 Spania 6 din 9 -Elveția 0-1 Honduras 1-0 Chile 2-1
2006 Italia 7 din 9 Ghana 2-0 SUA 1-1 -Cehia 2-0
2002 Brazilia 9 din 9 -Turcia 2-1 -China 4-0 Costa Rica 5-2
1998 Franța 9 din 9 -Africa de Sud 3-0 -Arabia Saudită 4-0 -Danemarca 2-1
1994 Brazilia 7 din 9 -Rusia 2-0 Camerun 3-0 -Suedia 1-1
1990 Germania de Vest 5 din 6 -Iugoslavia 4-1 -EAU 5-1 -Columbia 1-1
1986 Argentina 5 din 6 -Coreea Sud 3-1 -Italia 1-1 -Bulgaria 2-0

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…