Barcelona vrea să renunțe la el după 10 ani și 14 trofee!

Redactor:
Dan Mirea
Barcelona vrea să renunțe la el după 10 ani și 14 trofee!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Crescut la Academia Barcelona și trecut pe la toate categoriile de vârstă, Rafinha (26 de ani) poate pleca definitiv de la echipă în această vară. Catalanii nu au de ce să îl mai țină, pe posturile de mijlocași centrali având nenumărate variante, mult mai bune. Primul club interesat de transfer este Fiorentina, care pare dispusă să ofere până la 15 milioane de euro (ESPN).

Italienii au început să se gândească la brazilian din sezonul trecut, atunci când a jucat pentru Inter Milano, în urma unui împrumut. Returul stagiunii precedente a dat un randament bun în Serie A, adunând 17 meciuri, reușind să puncteze de două ori și să ofere 3 pase decisive. În trecut, Valencia a fost și ea interesată de un transfer, dar nu a acceptat cerințele financiare ale Barcelonei, de 15 milioane de euro.

  • Actualul contract dintre fotbalist și catalani expiră în iunie 2020, iar în cazul în care nu se va materializa mutarea, jucătorul are ocazia ca din iarnă să semneze cu orice echipă

Rafinha a făcut pasul la prima echipă a Barcelonei în 2013 și părea că va fi un nou produs bun al clubului. Din cauza mai multor accidentări serioase, progresul nu a mai venit și a fost mai mult o soluție de rezervă a echipei. În trecut, a mai fost împrumutat, pe lângă experiența de la Inter Milano, la Celta Vigo.

Rafinha a jucat 87 de meciuri în tricoul primei echipe a Barcelonei, a marcat 12 goluri și a oferit 8 pase decisive. Și-a trecut în palmares 14 trofee (o Ligă a Campionilor, 3 campionate în Spania, 5 Cupe ale Spaniei, 4 Supercupe ale Spaniei și o Supercupă a Europei).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup