Au uitat-o. Samara, campioană en-titre la simplu, nu a fost inclusă pe afișul Europeanului, dar anunță: „Important e să fiu pe podium”

Au uitat-o. Samara, campioană en-titre la simplu, nu a fost inclusă pe afișul Europeanului, dar anunță: "Important e să fiu pe podium"

Triplă medaliată la Europeanul de anul trecut, Eliza Samara e una dintre protagonistele Campionatului European de tenis de masă de la Buidapesta, competiție care a debutat ieri.

Prezentă la conferința de presă ce a precedat startul competiței, alături de organizatori, constănțeanca a avut surpriza, din postura de campioană en-titre, să descopere că nu se află pe afișele de promovare. „Nici nu mai contează asta, important e să fiu pe podium. Am jucat în Statele Unite săptămâna trecută și m-am acomodat mai greu cu fusul orar. Dar acum sunt bine”, spune campioana europeană en-titre. Întrebat despre omisiunea de pe posterele competiției, unul dintre organizatori a explicat că „au fost incluse jucătoare mai bine clasate în topul mondial. Dacă ar fi să mai facem încă o dată posterele, i-am comunica graficianului să nu lipsească Samara”. Eleva lui Viorel Filimon se află pe 32 în topul ITTF, a șaptea cel mai bine clasată dintre sportivele din Europa.

Samara a luat la Ekaterinburg 2015 aur la simplu, argint cu echipa României și argint la dublu alături de Georgiana Pota din Ungaria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri