Așa au ajuns Elena Udrea și Alina Bica în spatele gratiilor: „Nu mă onorează s-o spun, dar îmi asum!”

Autor: Cristian Voicu Publicat: 19 Oct. 2018, 12:30 Actualizat: 19 Oct. 2018, 17:27 Highlight
Așa au ajuns Elena Udrea și Alina Bica în spatele gratiilor: „Nu mă onorează s-o spun, dar îmi asum!”

Avocata Maria Vasii a expus, joi seară, marea greșeală făcută de Alina Bica și Elena Udrea în încercarea temerară de a scăpa de justiția din România.

Discursul avocatei a început, la Antena 3, printr-un atac direct la adresa fostei șefe DIICOT, pe care o acuză că nu și-a construit o carieră pe merit: „Nu mă onorează ceea ce urmează să spun, însă îmi asum. Eu zic că doamna Bica nu și-a fundamentat cariera neapărat pe performanțele profesionale, ci pe un sistem în care totul era posibil dacă erai în locul potrivit și aveai conexiunile necesare. Probabil că așa a fost și convinsă să plece și în Costa Rica, fiind convinsă că totul se aranjează, că totul este pregătit”, a declarat Maria Vasii, la emisiunea „100 de minute”.


Maria Vasii (foto).

Pentru a-și întări punctul de vedere, Vasii a încercat să explice cum metehnele căpătate în România au făcut-o pe Bica să creadă în promisiuni deșarte care, în cele din urmă, nu s-au adeverit. Acum, avocatul susține că Udrea și Bica ar fi trebuit să-și dea seama de la început că fuga în Costa Rica nu le va ajuta să scape de pedeapsa cu închisoarea primită în România: „Dacă ar fi studiat mai bine legislația în materie, putea să știe că nu are această garanție. În orice țară care a semnat convenția Interpol era la fel expusă riscului de a fi adusă în România cu atât mai mult cu cât este în executarea unei hotărâri de condamnare, nu are niciun fel de drept de a solicita azil. Are doar anumite facilități legate de statutul de refugiat pe care dânsa nu îl are. Deci în nicio țară semnatară a convenției Interpol nu aveau certitudini din punct de vedere juridic, nici Alina Bica, nici Elena Udrea. Dacă doar citeau acest act fundamental de funcționare Interpol ar fi știut acest lucru, doar că, înainte de a citi, dânsele s-au bazat pe aceste promisiuni obscure care nu au funcționat”.

Autor: Cristian Voicu Publicat: 19 Oct. 2018, 12:30 Actualizat: 19 Oct. 2018, 17:27 Highlight
O recunoşti? Boala a schimbat-o radical. Cândva, era una dintre cele mai elegante doamne de la noi, acum a ajuns la basma şi...
O recunoşti? Boala a schimbat-o radical. Cândva, era una dintre cele mai elegante doamne de la noi, acum a ajuns la basma ...
Dezastru în Guineea Ecuatorială. Patru explozii uriaşe au ras cartiere întregi şi au făcut sute de victime VIDEO
Dezastru în Guineea Ecuatorială. Patru explozii uriaşe au ras cartiere întregi şi au făcut sute de victime VIDEO
S-a decis: Restaurantele, teatrele, sălile de jocuri din Capitală se închid la interior. Lista completă a restricţiilor DOCUMENT
S-a decis: Restaurantele, teatrele, sălile de jocuri din Capitală se închid la interior. Lista completă a restricţiilor ...
Valentin Mihaila a reusit primul sau gol in Serie A! Faza SUPERBA a inceput de la Dennis Man! Imagini incredibile din Serie A
Valentin Mihaila a reusit primul sau gol in Serie A! Faza SUPERBA a inceput de la Dennis Man! Imagini incredibile din Serie ...
Cele 7 lucruri pe care le poți face să eviți cancerul
Cele 7 lucruri pe care le poți face să eviți cancerul
Acest lucru nu a fost cunoscut de nimeni. De ce nu s-a căsătorit niciodată Raed Arafat
Acest lucru nu a fost cunoscut de nimeni. De ce nu s-a căsătorit niciodată Raed Arafat
Un actor celebru din România, lovit crunt de COVID-19: A fost ca un fel de film horror! Nu puteam să respir
Un actor celebru din România, lovit crunt de COVID-19: A fost ca un fel de film horror! Nu puteam să respir
Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului:
Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că ...
Iohannis a semnat decretul! Îți ia mașina cu totul. Acum este lege
Iohannis a semnat decretul! Îți ia mașina cu totul. Acum este lege
Cea mai CIUDATĂ metodă prin care poți să ARZI mai multe CALORII în fiecare zi! Nici nu trebuie să te RIDICI de la birou!
Cea mai CIUDATĂ metodă prin care poți să ARZI mai multe CALORII în fiecare zi! Nici nu trebuie să te RIDICI de la birou!
Miliardarul Elon Musk are o veste terifiantă pentru noi: Iată cine este, de fapt, „Dumnezeul” oamenilor
Miliardarul Elon Musk are o veste terifiantă pentru noi: Iată cine este, de fapt, „Dumnezeul” oamenilor
Bombă în televiziunea de la noi! Colegii de platou S-AU CUPLAT şi au o relaţie în mare secret
Bombă în televiziunea de la noi! Colegii de platou S-AU CUPLAT şi au o relaţie în mare secret
Fiica Andreei Esca, și-a lăsat iubitul oficial cu buza umflată și a plecat cu altcineva în vacanță
Fiica Andreei Esca, și-a lăsat iubitul oficial cu buza umflată și a plecat cu altcineva în vacanță
Oraşul din România care lasă în urmă Cluj şi Bucureşti. Vin investiţii de miliarde de euro
Oraşul din România care lasă în urmă Cluj şi Bucureşti. Vin investiţii de miliarde de euro
Adele a slăbit mai mult. E de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața
Adele a slăbit mai mult. E de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața
Prețurile benzinei și al motorinei au luat-o razna în ultimele zile. Ce se întâmplă și cât va dura această situație
Prețurile benzinei și al motorinei au luat-o razna în ultimele zile. Ce se întâmplă și cât va dura această situație
Ce oferă cel mai ieftin camper electric din lume, care costă 4.800 de dolari pe Alibaba
Ce oferă cel mai ieftin camper electric din lume, care costă 4.800 de dolari pe Alibaba
Sputnik V câştigă teren în lume. Rusia a încheiat acorduri de furnizare a vaccinului cu 40 de state. Lista completă
Sputnik V câştigă teren în lume. Rusia a încheiat acorduri de furnizare a vaccinului cu 40 de state. Lista completă
BANCUL ZILEI – Spionată de soț în timp ce făcea sex cu un prieten
BANCUL ZILEI – Spionată de soț în timp ce făcea sex cu un prieten
Cariera de poveste a tinerei cu minte sclipitoare care a lăsat SUA pentru a fi city-manager la Câmpulung Muscel
Cariera de poveste a tinerei cu minte sclipitoare care a lăsat SUA pentru a fi city-manager la Câmpulung Muscel
O nouă durere de cap pentru Marea Britanie: cel mai amplu exod al forţei de muncă străine de la cel de-al doilea război mondial
O nouă durere de cap pentru Marea Britanie: cel mai amplu exod al forţei de muncă străine de la cel de-al doilea război ...
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit: s-a culcat cu 7 bărbaţi diferiţi, în 7 zile consecutive
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit: s-a culcat cu 7 bărbaţi diferiţi, ...
Cum făceau amor femeile în URSS. Practica șochează și acum!
Cum făceau amor femeile în URSS. Practica șochează și acum!
Campania de primăvară la ANAF: Zeci de mașini în stare perfectă, scoase la licitație
Campania de primăvară la ANAF: Zeci de mașini în stare perfectă, scoase la licitație
FOTO, Oana Zăvoranu, la 16 ani! Cum putea să arate vedeta TV când era doar o adolescentă
FOTO, Oana Zăvoranu, la 16 ani! Cum putea să arate vedeta TV când era doar o adolescentă
FOTO, Adda, imagini fără perdea! Cum arată acum trupul ei
FOTO, Adda, imagini fără perdea! Cum arată acum trupul ei
Banuia ca soția lui îl înșală, așa că a montat camere ascunse! Când s-a uitat pe înregistrări a ÎNCREMENIT: Nici în cele mai negre vise ale lui nu si-ar fi închipuit așa ceva:
Banuia ca soția lui îl înșală, așa că a montat camere ascunse! Când s-a uitat pe înregistrări a ÎNCREMENIT: Nici ...