A scris istorie la Campionatul Mondial, dar și-a dat demisia din fruntea echipei naționale: „Unii joacă golf, eu fac stomatologie”

A scris istorie la Campionatul Mondial, dar și-a dat demisia din fruntea echipei naționale:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Povestea inedită a Islandei a ajuns la final. Heimir Hallgrimsson, selecționerul alături de care nordicii au înregistrat cele mai mari performanțe din istorie, a demisionat și se va întoarce la meseria de dentist. Informația a fost confirmată de site-ul oficial al Federației Islandeze de Fotbal.

„După șapte ani la Federație, am decis să nu mai continui alături de echipă. Sunt mândru și recunoscător că am făcut parde din spiritul puternic al acestui grup. Am făcut parte din grupul care a deschis calea pentru generațiile viitoare și care a realizat performanțe ce vor rămâne în istorie. E un privilegiu să părăsesc acest proiect în punctul acesta”, au fost cuvintele lui Hallgrimsson, din postura de selecționer.

Heimir Hallgrimsson pune capăt unei colaborări de șapte ani cu echipa națională, pe care a condus-o din postura de antrenor principal din 2013. Hallgrimsson a calificat, în premieră, naționala Islandei la EURO, în 2016 și la Campionatul Mondial anul acesta. La EURO, naționala a trecut de grupe și a produs marea surpriză de a elimina Anglia, după un 2-1, dar s-a oprit în sferturi. La Mondial, echipa a terminat pe ultimul loc în grupa în care a remizat cu Argentina lui Lionel Messi, scor 1-1.

Islandezul a jucat fotbal la mai multe echipe din țara natală, dar în paralel și-a continuat studiile și și-a deschis un cabinet de stomatologie. Într-un interviu acordat pentru The Sun, după EURO 2016, acesta a declarat: „Încă mai am cabinetul, pentru că îmi place să-mi țin degetele ocupate. Îmi place să trec pe acolo de câte ori am timp liber și să-mi practic meseria. Unii antrenori joacă golf, dar eu fac stomatologie. Nu știi niciodată când rămâi fără slujba de antrenor, și ar fi bine să ai o altă profesie pe care să te poți baza.”


Articol scris de Cristinel Roșu

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen