În această toamnă, acționarii dinamoviști ar putea să-i mărească salariul lui Zeljko Kopic. Tehnicianul care a revitalizat-o pe Dinamo și-a prelungit în ianuarie contractul până în vara lui 2028, însă ar putea primi un bonus mai repede decât se aștepta.
Zeljko Kopic este antrenorul care a reușit să o revitalizeze pe Dinamo, formație pe care a preluat-o la 1 Decembrie 2023, a salvat-o de la retrogradare după un baraj cu Csikszereda, iar sezonul trecut a dus-o în Play-off-ul Superligii, o performață la care puțini fani de-ai „câinilor” puteau visa în trecutul nu foarte îndepărtat.
Iarna trecută, conducerea clubului cu sediul social în șoseaua Ștefan cel Mare a reușit să-l securizeze pe antrenorul în vârstă de 48 de ani și, în cantonamentul din Antalya în care s-a deplasat special Eduard Ciucu, unul dintre șefii cu influență din Renovatio, croatul a fost convins să își prelungească înțelegerea scadentă în această vară.
Astfel, Zeljko Kopic a semnat un nou contract valabil până în vara lui 2028, semn că roș-albii și-au aliniat pretenția – „Dinamo, campioană în 2028”-, de numele fostului tehnician de la Dinamo Zagreb, Hajduk Split sau Botev Plovdiv.
„Zeljko Kopic – Câine roșu în continuare!
Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 București a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028!
Sosit în decembrie 2023, Zeljko Kopic a reușit să redreseze echipa din punct de vedere sportiv, totul culminând cu menținerea în Superliga României! Redresarea sportivă a clubului poartă numele de Zeljko Kopic și ne bucurăm să-l avem în continuare în fruntea staff-ului tehnic!”, a notat site-ul oficial al „câinilor” la începutul anului, mai precis la data de 10 ianuarie.
Cu această ocazie, conform Fanatik, salariul lui Kopic a fost majorat de la 12.000 de euro la 16.000 de euro, urmând ca înțelegere să crească, în fiecare an, cu 2000 de euro.
De atunci, Dinamo a mers din ce în ce mai bine, societatea care administrează clubul a ieșit, în această vară, din insolvență, astfel că obiectivul noului sezon a devenit participarea în cupele europene.
După 12 etape, „câinii” ocupă locul 4, sunt neînvinși în ultimele nouă meciuri și sunt foarte aproape de a bifa, din nou, pragul Play-off-ului.
În acest context, Zeljko Kopic ar putea avea parte de o surpriză plăcută din partea conducerii dinamoviste.
ProSport a aflat că cel poreclit „Kopa” s-ar putea bucura de un bonus financiar chiar înainte de a activa clauzele din contractul semnat la începutul acestui an. Astfel, șefii doresc să-i mărească salariul mai repede croatului, chiar din această toamnă, iar antrenorul lui Dinamo ar urma să câștige 19.000 de euro. În plus, Kopic ar putea primi și un bonus important, în valoare de câteva zeci de mii de euro, pentru accederea în Play-off.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FDinamo-vrea-sa-scape-de-cel-mai-vechi-jucator-din-lot-Zeljko-Kopic-nu-l-mai-include-in-planurile-sale-1400x748.jpg)
Foto: Mediafax Foto
De curând, ProSport a informat în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO, producție săptămânală dedicată clubului alb-roșu pe care o puteți urmări pe YouTube și Facebook, faptul că Zeljko Kopic și secundul său Florentin Petre au primit o ofertă de la un club din țările arabe.
Din informațiile noastre, formația și-a trimis reprezentanții la București pentru a-i convinge pe cei doi tehnicieni, însă răspunsul acestora a fost ferm: „pentru moment suntem și ne gândim doar la Dinamo!”. Arabii au transmis că vor reveni cu propunerea în pauza de iarnă.