Răzvan Patriche este, de la începutul acestui an, noul antrenor secund al lui Dinamo. În același timp, Zeljko Kopic a renunțat la serviciile lui Wilfred Moke, fost jucător la FCSB și Rapid, cel care ocupa, de doar câteva luni, poziția de mental coach.
Dinamo se află în perioada de acumulare, iar lotul condus de Zeljko Kopic a plecat în Antalya încă de pe 3 ianuarie. „Câinii” vor sta până pe 12 ianuarie în Turcia și vor disputa două partide de verificare, cu Young Boys Berna (Elveția), pe data de 7 ianuarie și cu Gangwon FC (Coreea de Sud), pe 11 ianuarie.
Alături de „câini”, conform Gsp, a mers și Răzvan Patriche (39 de ani), fostul capital al „câinilor”, cel care a renunțat la fotbal anul trecut și, până de curând, a făcut parte din staff-ul formației secunde. Fostul jucător de la Sportul Studențesc a fost cooptat de Zeljko Kopic în conducerea tehnică și, alături de Florentin Petre, va fi secundul tehnicianului croat.
ProSport a aflat că, în același timp, antrenorul roș-albilor a și renunțat la o persoană din staff-ul său în pauza competițională. Este vorba de Wilfred Moke, cel care ocupa poziția de mental coach. Din câte se pare, „Kopa” a fost nemulțumit de impactul fostului jucător de la FCSB și Rapid asupra jucătorilor din moment ce acesta a fost adus cu doar câteva luni înainte, mai precis la începutul acestui campionat.
Sursele ProSport spun că Zeljko Kopic crede că Răzvan Patriche va avea un impact mult mai mare în vestiar, fostul căpitan fiind unul dintre cei mai respectați jucători atunci când evolua în tricoul alb-roșu. Iar antrenorul a simțit acest lucru în unele momente de criză de la Săftica, atunci când echipa trecea prin momente dificile și se lupta pentru salvarea de la retrogradare, iar unii fotbaliști aveau unele nemulțumiri la adresa tehnicianului. Atunci, Patriche s-a implicat, a discutat cu colegii săi și a reușit să aplaneze scenele tensionate dintre vestiar și antrenor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fe958e111-4447-4aa0-841e-fcca72968a84.jpg)
Sursa- dinamo1948.ro
În primăvara anului trecut, Răzvan Patriche și-a pus ghetele în cui și a evoluat în ultimul său meci din carieră. Într-o atmosferă emoționantă pe Arena Națională, fostul căpitan al roș-albilor a jucat timp de 23 de minute – numărul său de pe tricou- în meciul cu Universitatea Cluj de pe teren propriu. După ce a fost schimbat, Patriche a făcut turul de onoare al arenei și a urcat în peluză pentru a cânta alături de ultrași.
„Am fost foarte emoționat la meciul meu de retragere. Cei din familie erau obișnuiți să mă vadă acolo, în teren. Apoi n-am mai știut ce să fac, încotro s-o apuc. Știam că o să se ivească ceva, că o să se întâmple ceva. Am fost în vacanță vreo două săptămâni, am încercat să uit de tot. Chiar dacă eram plecat, tot mă gândeam la fotbal.
M-am întors din vacanță, mă trezeam dimineața și mă întrebam ce fac? Îmi luam geanta și plecam la sală, asta doar ca să plec de acasă. Mereu am avut activitate, mereu am avut un program și mi-a lipsit asta. Acest lucru a durat cam două luni”, a povestit Patriche pentru Fanatik.