Vlad Achim, entuziasmat de ceea ce a găsit la Dinamo. „Am riscat pentru niște obiective mari, personale!”

  • Publicat:

Vlad Achim, fotbalistul transferat de Dinamo în perioada de mercato din această toamnă, s-a declarat entuziasmat de transferul său la gruparea din „Ștefan cel Mare”, dar și de proiectul noilor investitori.

Fostul mijlocaș al Viitorului și FCSB-ului a semnat cu gruparea din Ștefan cel Mare și susține că a riscat pentru niște obiective mari, personale.

Vlad Achim, entuziasmat de ceea ce a găsit la Dinamo

„Imediat cum a fost vândut clubul am aflat că cei de la Dinamo mă doresc şi apoi decizia a fost destul de uşor de luat din punctul meu de vedere pentru că mi-au transmis planurile lor şi am avut încredere că aşa va fi şi mi-am dorit foarte mult să vin aici. Pot să spun că a fost, într-un fel, un act de curaj pentru că până la urmă am încercat să risc pentru nişte obiective mari, ale mele personale, mereu am gândit aşa, mereu am vrut să mă lupt pentru titluri, cupele europene.

Aici se văd mişcări, planurile prezentate din punctul meu de vedere au fost foarte bine gândite şi sunt de nivel european. Cel puţin aşa văd eu lucrurile. Nu ar avea de ce cineva să pună ceva de rău pentru că deocamdată lucrurile merg în direcţia bună. O să o luăm pas cu pas pentru că a fost o situaţie destul de grea a clubului anul trecut. Primul pas va fi play off-ul dar în momentul când vom ajunge acolo vom dori mult mai mult. Aşa mi se pare mie normal.

În momentul când am ajuns atmosfera era destul de ok, oamenii erau mulţumiţi că lucrurile se îndreaptă spre direcţia bună dar erau şi câteva probleme interne care uşor, uşor se rezolvă”, a spus Vlad Achim, conform Telekom Sport.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…