VIDEO | Craiova a câștigat primul meci al anului. Andrei Cristea a marcat la debut, Mihăilă a reușit un gol fantastic

Redactor:
Cosmin Staicu
VIDEO | Craiova a câștigat primul meci al anului. Andrei Cristea a marcat la debut, Mihăilă a reușit un gol fantastic
  • Publicat:
  • Actualizat:

În primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, Universitatea Craiova a întâlnit formația Adana Demirspor, locul 9 în liga a II-a din Turcia, în fața căreia s-a impus cu 2-1, goluri marcate pentru alb-albaștri de Andrei Cristea (11) și Vali Mihăilă (61).

Așadar, Andrei Cristea a debutat la Craiova, preluând tricoul cu numărul 9 de la Andrei Burlacu. Veteranul a fost utilizat ca al doilea vârf și a marcat în minutul 11, după o acțiune finalizată cu un șut sub bară. Cristea putea realiza dubla în ultimul minut al primei reprize, dar s-a bâlbâit la finalizare. Mitriță a ratat alte două ocazii în prima parte, însă prima șansă de gol a amicalului a aparținut turcilor, în minutul 5, când s-au jucat cu defensiva Craiovei, dar au ratat ocazia de a deschide scorul când poarta era goală.

În acest meci, Adana și-a menajat titularii, lipsind astfel cel mai cunoscut jucător din lot, brazilianul Anderson, fostul jucător al lui Man United. După o oră de joc, Mihăilă a reușit un eurogol, cu un șut din afara careului, după ce tot atacantul de 18 ani ratase singur cu portarul, câteva minute mai devreme. Gazdele au redus diferența în minutul 80, cu un șut de la 18 metri al lui Kosecki.

În prima repriză, Devis Mangia a utilizat formula: L. Popescu – Dimitrov, Donkor, Tiago Ferreira, Bancu – Mateiu, Bic – Bărbuț, Cristea, Mitriță – Nuno Rocha.

Pentru partea secundă, italianul a optat pentru echipa: Pigliacelli – Martic, R. Popa, Kelic, Briceag – Fedele, Cicâldău – Meza Colli, Mihăilă, Baicu – Nițu (Zete).

Oltenii vor mai disputa două amicale în Antalya, cu Vorskla Poltava, locul 5 în prima ligă din Ucraina, sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 16, și cu Ferencváros Budapesta, liderul din Ungaria, (locul 1 în Ungaria), vineri, 25 ianuarie, ora 16.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele