Victor Vrînceanu, după Dinamo – Astra: ”Domnule Negoiță, nu strica ceva ce ar putea să fie frumos!”

Victor Vrînceanu, după Dinamo - Astra: ”Domnule Negoiță, nu strica ceva ce ar putea să fie frumos!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația clubului Dinamo din ultima perioadă este una rușinoasă! Urâtă! Penibilă! Neagră! Jucătorii sunt mai tot timpul neplătiți, echipa e cu un picior în play-out, iar toți jucătorii care scot puțin capul fotbalistic sunt imediat plasați la alte cluburi în schimbul unor sume penibile! Aseară, cu Astra am văzut însă altceva! Am văzut un sâmbure de lumină care a reușit să crape puțin negura eșecului perpetuu din  Ștefan cel Mare.

Câinii” au învins fără drept de apel pe Astra cu 2-0. Adică pe echipa de pe locul 2, care are în componență fotbaliști cu salarii de peste 15.000 de euro pe lună gen Tamaș, Alibec sau Budescu (chiar dacă nu a evoluat aseară). 

Problema este alta! Conform surselor ProSport, finanțatorul Ionuț Negoiță poartă discuții avansate pentru vânzarea a încă doi fotbaliști titulari. Sumele de transfer cerute sunt ca și în celelalte cazuri. Foarte mici! Dacă afaceristul va vinde în continuare în ciuda razei de lumină care s-a văzut aseară în Ștefan cel Mare, este clar că dorește să fie partizan la distrugerea celui mai titrat club din acest moment. Am să expun mai jos câteva idei cu care am rămas după meciul Dinamo – Astra 2-0. Idei ce ar putea fi argumente pentru păstrarea actualei echipei și o eventuală minimă infuzie de bani și de suport moral. Până la urmă toți iubitorii fotbalului doresc o echipă ca Dinamo în play-off. Spectacolul ar crește considerabil! Atât pe gazon cât și în tribune!

  • Dusan Uhrin merită mai mult respect! Antrenorul ceh a acceptat să pregătească o echipă neplătită, fără condiții și nu a protestat niciodată legat de vânzările de jucători. Deși i-au plecat Dan Nistor și Denis Ciobotariu, tehnicianul a scos din joben o nouă trupă care a subordonat Astra. Echipa este reactivă, jucătorii pasează rapid și atacă poarta. Și asta în condițiile în care i-au lipsit Puljic, Ioan Filip și Corbu!
  • Fanii au devenit acționari și au ajutat clubul cu 100.000 de euro. Nu este o sumă mare, dar cotizațiile pot crește pe fondul unei creșteri calitative a echipei și a unui minimum de efort din partea patronului. Domnule Negoiță, dacă ultrașii au făcut un efort, faceți și dumneavoastră!
  • Dinamo are în sfârșit fundași de bandă care joacă pe posturile lor! Cât de mult a contat cu Astra faptul că roș-albii au început cu Kostrna în dreapta și cu Skovasja în stânga. De când a preluat echipa, Uhrin a improvizat cu Ciobotariu (stoper) în rol de apărător dreapta, iar fundașul dreapta Corbu a jucat în stânga. Titularul de acolo, Andrei Sin ( e mijlocaș stânga, nu fundaș!!!) a fost multă vreme accidentat. Ce harababură!
  • Fabbrini (mi s-a părut mereu mai ”umflat” decât e cazul) chiar poate să fie înlocuitorul lui Nistor. Joacă inteligent, driblează și atunci când este pe cale să piardă mingea, aproape sigur scoate fault în favoarea echipei sale. Vedeți penalty-ul obținut aseară!
  • Mihai Popescu, poate cel mai mare gafeur din ultimii ani de la Dinamo, a învățat să joace simplu, fără să se complice. Respinge baloanele așa cum trebuie să o facă un fundaș! La ce calități fizice are, dacă va evolua așa în continuare, are șanse să devină unul dintre cei mai buni stoperi din Liga 1.
  • Andreas Mihaiu, ce surpriză! Tânărul de 21 de ani a arătat în amicalele din Spania că merită să joace la Dinamo nu doar pentru că este eligibil U21, ci si pentru că are calitate, vede bine culoarele și are sânge rece. Acum, a confirmat într-un joc oficial! Mi se pare cel mai bun U21 din lotul dinamovist în acest moment. Asta înseamnă automat și posibilitatea unei afaceri bănoase în viitorul apropiat, dar nu acum!!!!
  • Filip Mrzljak. La bază este mijlocaș la închidere, dar Dusan Uhrin refuză să îl folosească în fața apărării. Cehul a insistat de când a venit că Filip trebuie să urce în atac și să dea pase utile în ofensivă. Până aseară, mi se părea că Uhrin, ca mai toți antrenorii, are anumite fixații. Cu Astra am realizat că antrenorul ceh are dreptate. Mrzljak e bun și în atac. Jocul său a fost demn de o echipă de play-off. A ordont mijlocul terenului, a schimbat direcția de joc atunci când a trebuit și și-a pus colegii în avantaj. 
  • Gaz Metan, echipa care ocupă loc de play-off și pe care Dinamo o va întâlni în ultima rundă a sezonului regulat, a făcut deja un pas greșit cu Craiova. Lucrurile încep să se miște în favoarea ”câinilor”. Să vinzi acum ce ți-a mai rămas bun ar însemna că tu de fapt ești resemnat că ideea eșecului cu mult înainte ca acesta să vină!

Șansele de calificare în play-off sunt în continuare mici, dar nu imposibile! Domnule Negoiță, având în vedere cele expuse mai sus, este momentul să reveniți cu adevărat alături de echipă, să le virați jucătorilor și ultimul salariu restant, să le arătați susținere și să sperați cu pumnii strânși că veți prinde în cel de-al 12-lea ceas play-off-ul. De ce? Pentru că fotbalul românesc are nevoie de Dinamo în luptă cu celelalte echipe de tradiție! Pentru că după un play-off bun, Sorescu poate fi vândut cu un milion de euro în loc de 200.000 de euro, pentru că banii pe care i-ar lua clubul în urma unei clasări în primele șase sunt mult mai mulți. Și până la urmă, pentru orgoliul dumneavoastră de afacerist! Chiar așa, veți accepta la nesfârșit un profit minim cu performanțe sportive inexistente? Vă amintesc că singura dată când ați riscat și ați pompat (puțini) bani, ați câștigat Cupa Ligii și ați jucat cu titlul pe masă. 

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele