„Viciere de rezultat!” Edi Iordănescu a „tunat” la finalul înfrângerii cu FC Botoșani: „Sunt în joc cariere, meserii, ajungem pe pastile! Mă deranjează”

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edi Iordănescu (40 de ani) a fost extrem de supărat la finalul meciului FC BotoșaniGaz Metan 1-0. Antrenorul ardelenilor a catalogat drept „viciere” de rezultat faza la care trupa lui Liviu Ciobotariu a primit penalty-ul din care a câștigat, dar și faza la care Marius Constantin (32 de ani) a primit cartonaș roșu pentru că l-ar fi înjurat pe unul dintre asistent.

„Au fost trei puncte luate. Am încercat odată cu trecerea vârstei să fiu mai echilibrat, să susțin arbitrajele indiferent de decizii, a fost viciere azi. Nu am comentat programările. Am încercat să avem o abordare mai conservatoare în prima repriză, pentru că mi-a fost frică să nu pierdem în repriza a doua. Vine momentul din minutul 42, 43 și intrăm la cabine cu dezavnataj. A fost un penalty pe care nu știu cum să-l cataloghez. Fundașul Mediașului e interpus între adversr și minge, el e pe poziție statitcă, nu dă atac de deposedare, nu dă nimic, e pe traiectorie. E static, ce să facă? Să se dea la o parte? Nu poți să dai penalty. Rupi echilibrul și după vii, cu 25 de minute înainte de final, pentru că vii și spui că te-a apostrofat fundașul central. Dacă persită, atunci dai roșu. E viciere de rezultat. Îmi pare rău, pentru că nu vreau să comentez arbitrajele.

Am sărit de pe bancă și am ieșit de pe teren. Dacă eu văd de pe diaognală, de la 60 de metri… Greșeala e omenească, dar astfel de decizii sunt simple. Echipele au încercat, a fost un joc disputat. Despre această delegare nu vreau să vorbesc, sper să crească și să se uite de trei ori până în următoarea etapă. Sper că vede și el că sunt în joc cariere, meserii, ajungem pe pastile, îți vezi familia la două, trei săptămâni. Mă deranjează maniera.”, a spus Edi Iordănescu, vineri, la DigiSport, după meci, a spus Edi Iordănescu, vineri, la DigiSport, după meci.

După acest rezultat, Gaz Metan rămâne prima în play-out, cu 39 de puncte, dar poate fi depășită de Dinamo, care are meci de jucat contra Concordiei Chiajna în această etapă, a 11-a. De partea cealaltă, FC Botoșani a urcat pe locul trei în clasamentul play-out-ului, cu 35 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele