Vestiarul lui Dinamo e „rupt” în două! Mario Nicolae dă din umeri, iar unii jucători nu vor să mai intre în cantonament din cauza neplății restanțelor salariale! | EXCLUSIV

Vestiarul lui Dinamo e „rupt
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația financiară a lui Dinamo este catastrofală, datoriile către fotbaliști și diferiți terți se măresc de la o lună la alta, iar foarte mulți jucători din Ștefan cel Mare au început să ceară ajutorul celor de la AFAN pentru tentativa lor de a-și depune memorii. ProSport a aflat că o parte dintre elevii lui Dusan Uhrin se gândesc serios chiar să nu intre în cantonament dacă nu li se plătesc o parte dintre salariile restante.

DDB-ul a făcut minuni în Ștefan cel Mare, dar situația financiară este acum tot mai dificilă, iar fotbalul pe burta goală este greu de făcut și în sezonul următor. Directorul sportiv al alb-roșilor, Mario Nicolae este din ce în ce mai depășit de situație și nu prea mai are ce explicații să le mai dea jucătorilor, atunci când aceștia se interesează de recuperarea restanțelor salariale. Ba chiar, din cauza problemelor mari cu banii de la Dinamo, Mario Nicolae va aduce acum în Ștefan cel Mare jucători de mâna a treia.

ProSport a aflat că foarte mulți jucători de la Dinamo s-au săturat să tot fie duși cu vorba de Mario Nicolae sau de alți oficiali din club, iar unii dintre elevii lui Uhrin au cerut deja consilierea celor de la AFAN. În acest moment sunt în Ștefan cel Mare jucători neplătiți de aproape cinci luni și nu doresc să suporte această situație.

Vestiarul lui Dinamo e „rupt” în două! Planul intrării în insolvență i-a bulversat terbil pe jucători!

Fanatik a anunțat că la Dinamo se pregătesc deja actele pentru insolvență, iar acest lucru i-a bulversat și mai tare pe jucătorii lui Uhrin. Motivul? Fotbaliștii se consideră trași pe sfoară și de DDB, deoarece în acest moment ei sunt convinși că restanțele salariale, cele pe care le au pe patru-cinci luni, se vor duce pe apa sâmbetei. Este din ce în ce mai sigur că ei se vor trezi înscriși la masa credală, acolo unde au toate șansele să nu își mai recupereze niciodată banii, și astfel au jucat pe gratis la Dinamo din ianuarie și până acum.

În momentul în care au negociat cu cei de la DDB micșorarea contractelor, jucătorii au fost anunțați că dacă vor accepta acest lucru își vor încasa și banii la timp, lucru care nu s-a întâmplat. Însă, niciodată nu li s-a spus de planul de intrare în insolvență, iar jucătorii sunt acum din ce în ce mai mult convinși că după ce Dinamo a primit licența pentru Liga 1 în mod sigur se va derula și această inițiativă.

Reunirea are loc pe 15 iunie, dar unii jucători se gândesc să nu mai accepte să intre în cantonament!

Astfel că, situația financiară de la Dinamo este din ce în ce mai comentată de jucătorii lui Dinamo atât pe grupul lor de WhatsApp, cât și în privat între ei. Unii se gândesc să depună memorii și să nu mai stea să asculte nicio promisiune, dar ProSport a aflat că alții au discutat deja să forțeze și mai tare lucrurile.

Despre ce este vorba? Pe data de 15 iunie Dinamo va avea reunirea. În prima săptămână echipa va sta mai mult ca sigur într-un cantonament la Saftica, iar apoi se preconizează ca alb-roșii vor pleca cel mai probabil într-un stagiu de pregătire în țară, deoarece nu sunt bani pentru un cantonament în străinătate.

Însă, unii dintre jucători sunt deciși să nu accepte să plece în cel de al doilea cantonament programat cel mai probabil în țară, dacă DDB-ul nu le va plăti din restanțele salariale. Totuși, un lucru li se pare ciudat celor nemulțumiți. Acest plan nu este îmbrățișat de toți jucătorii din lot, iar acest fapt i-a băgat pe aceștia la unele idei.

Deși a plecat de la Dinamo, Bejan și-a depus memoriu pentru restanțele salariale.

Bejan este unul dintre fotbaliștii de la Dinamo care nu a mai suportat situația, iar după ce a plecat din Ștefan cel Mare și-a depus de urgență memoriu pentru recuperarea restanțelor salariale. Acesta nu a mai văzut niciun salariu de șase luni.

Ricardo Grigore și Moldoveanu și-au depus și ei memorii, însă cei doi au făcut-o atât pentru recuperarea restanțelor salaraile, cât și pentru a rămâne liberi de contract.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele