Vestea așteptată de Gigi Becali! Hagi, „invitație” la masa negocierilor: „Prețul lor a scăzut, e clar!” Cele două ținte care pot face pasul către FCSB

Vestea așteptată de Gigi Becali! Hagi,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a recunoscut în aceste zile că fotbalul românesc, și nu numai, este pândit de zile negre. Măsurile imediate ale patronului celor de la Viitorul ar putea fi redeschiderea negocierilor pentru tinerii jucători din Academia fostului mare jucător al naționalei.

Virgil Ghiță și Radu Boboc sunt două ținte mai vechi ale patronului FCSB. Cum roș-albaștrii vor rămâne descoperiți în apărare, în urma apropiatei despărțiri de Bogdan Planic, Gigi Becali caută întăriri în Liga 1.

Șeful FCSB este încurajat de atitudinea „Regelui”, care recunoște că nu se poate opune direcției din piață și că prețurile jucătorilor săi ar putea fi cu mult mai mici decât cele de până acum

„A zis nea Mircea (n.r Lucescu), înseamnă că trebuie să luăm act de tot ce a zis dânsul. Pentru că gândeşte, este un om care are o experienţă mare şi atunci e clar. Noi suntem un club care suntem bazaţi pe Academia care produce jucători şi vom produce în continuare jucători. Ăştia suntem. Nu ştiu dacă suntem avantajaţi sau nu. Fotbalul o să meargă înainte”, a declarat patronul Viitorului la Telekom Sport.

Hagi, „invitație” pentru Gigi Becali: „Totul se reduce la 50 la sută”

„Eu ştiu sigur un lucru, că totul o să se reducă la 50 la sută. Ceea ce înainte era 100 de lei, acum o să fie 50. Pe termen scurt, asta înseamnă în primul an şi jumătate, cu siguranţă că vor scădea preţurile de la 300 la 150, de la 150 la 75, de la 10 la 5. Cu siguranţă că lucrurile vor scădea şi atunci eu trebuie să fiu pregătit.

Aşa că jucătorul tânăr va avea un avantaj, tânăr de perspectivă şi costă puţin, cluburile mari îl vor lua mult mai uşor. De la oricare, de la oricine, oriunde. Vor avea de suferit cele care nu sun pregătite, nu au fost pregătite în momentul ăsta pentru că nu anticipa nimeni această criză”, a mai spus Hagi.

„Prețul lui Ghiță și Boboc a scăzut!”

„De atunci cele care nu au fost pregătite şi nu au cash flow şi nu sunt pregătite bine cu un proiect bine făcut, cel puţin de încă un an, vor suferi. Noi, deocamdată, încă stăm bine, eu aşa cred că avem calculele făcute şi stăm destul de bine. Clar că şi preţul lui Ghiţă, al lui Boboc şi la toţi ceilalţi a scăzut, e clar”, a mai spus Gică Hagi.

1,1 milioane de euro este cota lui Radu Boboc, conform transfermarkt

Fundașul dreapta de la Viitorul a reușit două goluri în cele 27 de meciuri din acest sezon. Boboc are și 9 meciuri la naționala de tineret

900 de mii de euro este cota lui Virgil Ghiță

Fundașul central a marcat un gol în cele şase meciuri jucate pentru echipa naţională de tineret a României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen