Veste groaznică pentru CFR Cluj! Ce a aflat Dan Petrescu despre accidentarea „horror” a lui Mike Cestor | EXCLUSIV

Veste groaznică pentru CFR Cluj! Ce a aflat Dan Petrescu despre accidentarea „horror” a lui Mike Cestor | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a pierdut un jucător important în partida cu FC Voluntari. Mike Cestor s-a prăbușit pe gazon, fără să fie atacat, în minutul 64 al partidei. Dan Petrescu l-a întrebat imediat pe „secundul” Costin Curelea care este situația. Nu a fost deloc mulțumit de vestea pe care a primit-o.

Mike Cestor s-a prăbușit pe gazon în minutul 64 al partidei FC Voluntari – CFR Cluj. Medicii au încercat să rezove problema pe teren, dar nu au reușit, așa că jucătorul a părăsit pe targă terenul. Dan Petrescu și-a pus mâinile în cap simțind că este vorba de ceva grav.

Reporterul ProSport l-a auzit apoi pe antrenorul CFR-ului întrebându-l pe „secundul” Costin Curelea care este situația. Răspunsul l-a enervat foarte tare. Curelea i-a transmis că fundașul ar putea avea o problemă serioasă la tendonul lui Ahile, iar „Bursucul” și-a pus din nou mâinile în cap. Omrani și Eric au fost primii jucători care au ajuns lângă Cestor și l-au încurajat.

„Ne pare rău că s-a accidentat Cestor. Pare grav la prima vedere, dar sperăm că lucrurile nu stau așa”, a declarat Costin Curelea, secundul formației CFR Cluj.

Dan Petrescu, nemulțumit de lotul echipei CFR Cluj

Dan Petrescu are toate motivele să fie supărat, după ce l-a pierdut pe Mike Cestor. CFR Cluj are un program infernal cu partide în campionat și în cupele europene. Joi, campioana României îi înfruntă pe elvețienii de la Young Boys într-o confruntare din grupele Europa League. Dan Petrescu a spus mereu că nu este mulțumit de lot și că ar fi dorit și alte achiziții.

„De sezonul trecut și până acum, noi am pierdut jucători importanți, mai ales un jucător pe care nu am avut timp să îl înlocuiesc, la mijlocul terenului (n.r. Mihai Bordeianu). Ăsta este marele minus al CFR-ului în acest moment. Din păcate, campania noastră de achiziții nu a fost la fel ca cea a lui ȚSKA Sofia, care a luat nouă jucători foarte buni.

Lotul nostru este foarte subțire acum. La ei au venit jucători de la Watford, de la Lens, de la Bordeaux, de la Lille, iar noi am luate de… nici nu mai are rost să spun de unde. E clar, dacă iei jucători buni, ai pretenții, și eu sunt convins că cei de aici au pretenții”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă desfășurată înaintea confruntării cu ȚSKA Sofia din Europa League.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele