„Vei candida la alegerile FRF?”. Anunțul făcut de Gică Popescu, înainte de 2022. Ce i-a transmis lui Răzvan Burleanu

"Vei candida la alegerile FRF?". Anunțul făcut de Gică Popescu, înainte de 2022. Ce i-a transmis lui Răzvan Burleanu
"Vei candida la alegerile FRF?". Anunțul făcut de Gică Popescu, înainte de 2022. Ce i-a transmis lui Răzvan Burleanu

Gică Popescu a încercat, în 2014, să devină președintele FRF, dar planul său a eșuat, iar mai apoi, în 2018, l-a susținut pe Ionuț Lupescu în lupta împotriva actualului președintele al FRF, Răzvan Burleanu. „Baciul” nu mai are nicio intenție, cel puțin momentan, de a candida din nou la șefia FRF, următoarele alegeri fiind programate în 2022. 

Gică Popescu a candidat la alegerile pentru președenția Federației Române de Fotbal din 2014, dar nu a mai intrat în cursa finală. Cu puțin timp înaintea zilei decisive a fost condamnat la 3 ani și o lună de închisoare cu executare, de către instanța Curții de Apel București, fiind acuzat de spălare de bani și evaziune fiscală. Lui Popescu i-a fost redată libertatea în noiembrie 2011, după ce a solicitat eliberarea condiționată. Imediat după ieșirea din închisoare el recunoștea că aceea a fost cel mai dificil moment din viața sa.

Întrebat dacă are vreo intenție de a candida la următoarele alegeri de la fruntea fotbalului românesc, Gică Popescu a negat că ar avea o astfel de intenție. În plus, fostul căpitan al Barcelonei a susținut că admiră regula U21 impusă de actuala conducere de la Casa Fotbalului: „Nu, nu voi candida. E un subiect închis 2022. M-am detașat de problema federației. Un lucru bun mi se pare acesta cu jucătorul U21. Eu în 2014 voiam să pun doi jucători”, a declarat „Baciul”, la DigiSport. 

În aprilie 2018, Răzvan Burleanu a câștigat al doilea mandat de președinte al Federației Române de Fotbal, încă din primul tur, după ce și-a spulberat adversarii. Burleanu a obținut 168 dintre cele 254 de voturi exprimate (66,1%).  În ciuda faptului că a fost susținut puternic de Liviu Dragnea, Ionuț Lupescu a adunat doar 78 de voturi (30,76%), Marcel Pușcaș fost votat de opt oameni (3,14%), în timp ce Ilie Drăgan nu a primit niciun vot.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]