Vasile Șiman, geniul diabolic din fotbalul românesc: „Cred că și acum mai am contract cu Sportul Studențesc. Puteai să ai cel mai tare impresar, tot el decidea”. Cum erau tratați fotbaliștii în Regie

Vasile Șiman, geniul diabolic din fotbalul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

O mare parte din cariera lui Dacian Varga (34 de ani) se leagă de Sportul Studențesc. Prezent la emisiunea ProSport Live, veteranul a vorbit deschis despre perioada petrecută în Regie, metodele neortodoxe la care apela Vasile Șiman, dar și despre celebra bătaie de la FRF.

Ionuț Șerban e legat de Dinamo prin prisma unui contract incredibil pe care l-a conceput Vasile Șiman. Dinamo nu-l poate vinde pe mai puțin de 1 milion de euro, iar dacă îl dă afară, Negoiță trebuie să scoată din buzunarul său suma respectivă. Dacian Varga a explicat ce metode se practicau la Sportul Studențesc: „Jucam acolo să plecăm mai departe, nu pentru bani. De acolo nu puteai să te îmbogățești. Dacă ne dădea salariul la zi, nu vă imaginați că aveam nu știu cât. Ei așa ne ziceau, să jucăm bine și să plecăm în altă parte. Mă împrumutau mereu, dar eram sub contract cu ei.

Cred că și acum am contract cu Sportul. Mă dădeau împrumut, da îmi ziceau: >. La Sportul puteai să ai cel mai mare impresar, tot Șiman decidea”, a spus Varga, la ProSport Live.

Dacian Varga a recunoscut și faptul că Șiman obișnuia să le facă cadouri jucătorilor, dar el nu a prins perioada respectivă: „Era perioada în care se dădeau telefoanele și costumele. Eu nu am prins, eram prea tânăr, abia ajunsesem la Sportul. Erau oferite ca și cadouri, nu ca prime de joc. Erau  cadouri din partea lui Vasile Șiman.”


Pawel Golanski vs Dacian Varga. MEDIAFAX FOTO / 2008

Varga nu s-a ferit să vorbească și despre bătaia din curtea FRF: „Ne-am înjurat puțin așa. Venisem la FRF, tocmai scăpasem de Sportul, demonstrasem că erau actele false. Nu era semnătura mea. Scăpasem liber, eram bucuros. M-a sunat cineva de la Federația Română de Fotbal: >. Am zis: >. M-am dus, eu intram, Șiman ieșea și ne-am bălăcărit, ne-am înjurat.

Am văzut negru în fața ochilor. Ne judecaserăm 5 luni, nu poți să te întorci să înregistrezi alt contract. Până la urmă am plecat la Craiova, s-au înțeles cluburile între ele. Nu îl bag în seamă dacă mă întâlnesc cu el pe stradă. Nu vorbesc cu el. Să îmi dea banii. Sunt mai mult de 20.000 de euro.”


Jucătorii echipei Sportul Studentesc așteaptă să înceapă antrenamentul, în București, luni, 11 martie 2013. MEDIAFAX FOTO

Sportul Studențesc e un club în vârstă de 103 ani, care însă nu mai are secție de fotbal. În 2017, echipa s-a retras din Liga a IV-a și de atunci nu s-a mai înscris în campionat. Sportul Studențesc a fost fondat de un grup de profesori și studenți conduși de matematicianul Traian Lalescu. La început, clubul se numea Sporting Club Universitar Studențesc și avea două secții: fotbal și rugby. În 1989 s-au organizat trei domenii în cadrul clubului: fotbal, jocuri sportive (baschet, rugby, polo, hochei) și sporturi individuale (badminton, gimnastică, șah, tenis, kaiac-canoe, yachting și modelism).

Câți fotbaliști s-au format în Regie? O grămadă! Răzvan Lucescu, Cătălin Necula, Marius Șumudică, Eduard Stăncioiu, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Gică Hagi, George Galamaz, Tibi Bălan și mulți alții.

Stadionul a fost readus la viață

Rapid s-a mutat în Regie pentru a disputa meciurile considerate pe teren propriu, în Liga 3 și cel mai probabil și în Liga 2, în sezonul viitor. Giuleștenii au fost nevoiți să părăsească bătrâna arena „Valentin Stănescu”, care a intrat în programul de renovare pentru EURO 2020. Până când lucrările la stadion vor fi gata, rapidiștii vor evolua în Regie, la doar 1 km distanță de vechia casă. Rapid are șapte puncte avans în fruntea Seriei 2 din Liga 3, astfel că promovarea în Liga 2 e tot mai aproape.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen