Vânzarea clubului Dinamo atârnă de un fir de ață! „Dacă problema asta nu se rezolvă, atunci…”

Ionuț Negoiță e în negocieri cu un grup de investitori din spațiul arab, aceștia dorind să preia pachetul majoritar de acțiuni al clubului din Ștefan cel Mare.
Bogdan Savin
Vânzarea clubului Dinamo atârnă de un fir de ață! "Dacă problema asta nu se rezolvă, atunci..."

Ionuț Negoiță e în negocieri cu un grup de investitori din spațiul arab, aceștia dorind să preia pachetul majoritar de acțiuni al clubului din Ștefan cel Mare.

Dar, afacerea s-ar putea să nu se mai materializeze. „Dacă problema stadionului nu se clarifică într-o formă sau alta atunci lucrurile chiar se complică mult mai mult. Credeți că ar fi cineva interesat să cumpere ceva care este într-o situație oarecum complicată și n-are nicio perspectivă?

Înțeleg că s-a anunțat planul de investiții de către CNI și este inclus și stadionul lui Dinamo. Este o preocupare a avocaților să obțină toate informațiile despre acest subiect”, a spus Adrian Thiess, la Digi Sport, omul de afaceri fiind cel care a intermediat tratativele dintre Negoiță și reprezentanții companiei arabe.

Stadionul din „Ștefan cel Mare” reprezintă obiectul unui litigiu, dar autoritățile au decis construirea unei noi arene în locul velodromului din parcul sportiv Dinamo.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania