Valentin Mihăilă, prima fotografie pe stadionul echipei Parma. Când semnează contractul, care este suma de transfer și cine omul care primește două milioane de euro după această tranzacție

Redactor:
Sorin Barbu
Valentin Mihăilă, prima fotografie pe stadionul echipei Parma. Când semnează contractul, care este suma de transfer și cine omul care primește două milioane de euro după această tranzacție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu mai este niciun secret. Valentin Mihăilă va juca în acest sezon la AC Parma și a postat deja pe rețele sociale o fotografie de pe stadionul formației italiene. Suma de transfer este de 8,5 milioane de euro, dar CS Universitatea Craiova o să primească doar 75 la sută. Aproape două milioane de euro vor ajunge la Silviu Bogdan, omul care l-a descoperit pe atacant.

Valentin Mihăilă a postat prima fotografie de pe stadionul „Ennio Tardini”. Este alături de tatăl său și de Silviu Bogdan, antrenorul care l-a descoperit, susțin jurnaliștii de la 3 minute.net. Internaționalul român a fost în tribună la partida Parma – Verona, câștigată de echipa gazdă cu 1-0. Presa din Italia scrie că Mihăilă va semna luni contractul cu formația din Serie A.

Valentin Mihăilă, în topul transferurilor din România

Italienii vor plăti pentru această afacere 8,5 milioane de euro. Nu toții banii vor rămâne în conturile grupării conduse de Mihai Rotaru. Mai bine de două milioane de euro, 25 la sută din suma de transfer, vor ajunge la Silviu Bogdan, antrenorul care a descoperit „perla formației din Bănie”. Jurnaliștii de la 3 minute.net susțin că Silviu Bogdan ar fi păstrat 25 de la sută și din suma de transfer al altor doi jucători talentați ai formației craiovene: Baiaram si Vladoiu.

Pentru Universitatea Craiova este un nou record în materie de vânzare de jucători. Precedenta bornă a fost stabilită de Alexandru Mitriță, în anul 2019. New York City FC a plătit 8 milioane de euro pentru el.

Cele mai importante sume de transfer ale jucătorilor plecați din România:

1. Nicolae Stanciu – de la FCSB la Anderlecht, în 2016, pentru 9,8 milioane de euro.
2. Vlad Chiricheș – de la FCSB la Tottenham, în 2013, pentru 9,5 milioane de euro.
3. Valentin Mihăilă – de la Universitatea Craiova la Parma, în 2020, pentru 8,5 milioane de euro.
4. Alexandru Mitriță – de la Universitatea Craiova la New York City, în 2019, pentru 8 milioane de euro.

Ilie Dumitrescu l-a lăudat pe Valentin Mihăilă

Dan Petrescu a fost cucerit de Valentin Mihăilă. A spus că este gata să plătească pe loc 20 de milioane de euro, ca să-l transfere la CFR Cluj. Și Ilie Dumitrescu l-a lăudat mereu.

„Acest jucător are ceva ce nu au mulți jucători în România, plecarea de pe loc. Îmi place. Nu există un asemenea jucător la noi în campionat. Dați-mi un exemplu, nici măcar la FCSB nu există. La viteză, e peste Coman. Cred că e cel mai bun din România”, a declarat Ilie Dumitrescu despre Valentin Mihăilă.

SURSA FOTO: 3minute.net

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen