Valentin Mihăilă, aproape de La Liga? Ce spun cei de la AS despre marea speranță a Craiovei și cât ar cere Mihai Rotaru pentru „perla” sa

Valentin Mihăilă, aproape de La Liga? Ce spun cei de la AS despre marea speranță a Craiovei și cât ar cere Mihai Rotaru pentru „perla” sa
Valentin Mihaila, de la Romania U21, reactioneaza dupa ce inscrie un gol, in timpul meciului de fotbal contra echipei Finlanda U21, din preliminariile EURO 2021, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, joi, 14 noiembrie 2019. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Gică Craioveanu, directorul de imagine al Universității Craiova, a făcut lobby pentru transferul lui Valentin Mihăilă la Villarreal, una dintre fostele echipe ale lui ”Grande”. Spaniolii de la As anunță că în România se discută de plecarea atacantului de 20 de ani în La Liga.

Deși nu s-a ajuns la negocieri concrete, ci mai degrabă la întrebări, principala problemă în calea unei tranzacții o reprezintă prețul solicitat de Mihai Rotaru, de 10 milioane de euro. Iar 20 de procente din această sumă ar intra în contul lui Silviu Bogdan fostul șef al scoutingului de la Universitatea, care l-a avut pe Mihăilă la școala sa de fotbal.

Transferul lui Valentin Mihăilă, în cotidianul As

Sub titlul, „În România se discută despre interesul lui Villarreal pentru Valentin Mihailă”, cotidianul As precizează: „Tânăra extremă de de la Universitatea Craiova, echipă la care a jucat deja în ultimele două sezoane, este una dintre promisiunile campionatului. Mihăilă este unul dintre cei mai promițători jucători din ligă, în acest sezon având 19 partide și 4 goluri în liga națională, la care care își adaugă prezența în Europa League și în Cupa României.

Mihăilă este unul dintre tinerii valoroși ai României, care a stârnit deja interesul unor echipe precum Deportivo Alavés, Ajax de la Amsterdam, Liverpool sau Cagliari”, se specifică în prestigiosul cotidian spaniol.

Gică Craioveanu a declarat în mai multe rânduri că Deportivo Alaves s-a interesat de Mihăilă, însă formația din Țara Bascilor și-ar fi dorit ca inițial numai să-l împrumute pe tânărul jucător al Craiovei, care are 4 goluri în 4 meciuri pentru naționala de tineret a României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania