UPDATE | Managerul Stelei află vinerea viitoare dacă va fi eliberat. Stoica a plâns azi în fața judecătorilor

Redactor:
Florin Marian
UPDATE | Managerul Stelei află vinerea viitoare dacă va fi eliberat. Stoica a plâns azi în fața judecătorilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Instanța de la Curtea de Apel București va anunța sentința vineri, 30 mai, în privința contestației în anulare depuse de Mihai Stoica. Azi, după audieri, judecătorii rămăseseră în pronunțare.

În ziua în care Steaua dispută ultimul act al Cupei României, managerul echipei, Mihai Stoica are finala lui la Curtea de Apel București. El a fost audiat azi de judecători în urma contestației în anulare depuse de avocatul său. MM speră ca instanța să-l elibereze, pe motiv că judecătorii nu au aplicat legea mai favorabilă în Dosarul Transferurilor, conform noului Cod Penal.

Conform celor de la România TV, Mihai Stoica a plâns în fața judecătorilor.

„Știu că justiția nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivate din veniturile mele – substanțiale, dar justificate. (…) Familia mea trăiește din pensiile părinților mei de 80 și 77 de ani”, a declarat Stoica în fața instanței, conform „Mediafax”.

Mihai Stoica a acuzat completul de judecată care l-a condamnat, susținând că pedeapsa „a fost dată cu rea-credință” și că se gândește să reclame România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că n-a primit închisoare cu suspendare: „Nu mi s-a aplicat niciodată legea mai favorabilă. Nu înțeleg de ce acea pedeapsă nu a fost dată cu suspendare. (…) Această instanță (Curtea de Apel București – n. r.) a ignorat, practic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, știind foarte bine că o speță identică a dat câștig de cauză condamnatului, obligând Italia să plătească despăgubiri. Este indubitabil că voi avea câștig de cauză la CEDO”.

Pe de altă parte, Mihai Stoica s-a plâns că nu dispune în penitenciar de toate posturile TV. „Echipa pe care am condus-o a câștigat titlul, iar eu n-am putut să văd meciul (Steaua – Oțelul, disputat marți – n.r.) la televizor. Peste câteva ore, echipa mea dispută finala Cupei României, iar eu sunt în penitenciar”, a protestat Mihai Stoica.

În sala de judecată a fost prezentă și fiica lui Stoica. Aceasta i-a sărit în brațe, plângând, la finalul procesului. Inițial, jandarmii au încercat să o oprească, însă completul de judecători i-au permis să intre în contact cu tatăl său.

Instanța a rămas în pronunțare pe contestația în anulare a fostului manager al Stelei.

Mihai Stoica își execută pedeapsa din „Dosarul Transferurilor”, de trei ani și șase luni de închisoare, în regim închis, la Penitenciarul Rahova.

În 14 mai, Judecătoria Sectorului 5 a respins deja o cerere a acestuia de schimbare a regimului de executare a pedepsei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen