Universitatea Craiova, ca pe „Ion Oblemenco” la finala Cupei României! Oltenii au cumpărat peste 80% din tichetele „puse la bătaie”. Câți fani va avea echipa lui Ouzounidis | EXCLUSIV

Universitatea Craiova, ca pe „Ion Oblemenco” la finala Cupei României! Oltenii au cumpărat peste 80% din tichetele „puse la bătaie”. Câți fani va avea echipa lui Ouzounidis | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova se va simți ca pe „Ion Oblemenco” la Ploiești. Dezamăgiți de faptul că au ratat iar titlul, fanii olteni s-au mobilizat, totuși, special pentru finala Cupei României.

Din informațiile ProSport, echipa lui Marinos Ouzounidis va fi susținută de peste 5.000 de suporteri, o parte dintre aceștia urmând să vină din București.

Așa cum era de așteptat, oltenii au profitat de faptul că Astra Giurgiu va avea o galerie mică, care va fi formată din probabil doar câteva zeci de persoane.

Universitatea Craiova, susținută de peste 5.000 de suporteri la finala Cupei României

Suporterii Universității Craiova vor veni în număr mare la Ploiești și promit spectacol în tribune, după o perioadă lungă în care n-au putut asista la partidele de pe teren propriu.

Deși echipa lui Marinos Ouzounidis a dezamăgit în play-off-ul Ligii 1, jucătorii vor fi susținuți la finala Cupei României de peste 5.000 de fani, după cum a aflat ProSport.

De cealaltă parte, în tabăra Astrei nu mai este deloc entuziasm după retrogradarea în Liga 2, iar giurgiuvenii nu vor aduna probabil nici măcar 100 de suporteri pe „Ilie Oană”.

Universitatea Craiova este după trei ani în finala Cupei, Astra Giurgiu a retrogradat

Pentru Universitatea Craiova va fi a doua finală în ultimii trei ani. În mai 2018, oltenii au reușit să câștige Cupa României, după o finală cu Hermannstadt, câștigată cu 2-0.

Astra Giurgiu, care tocmai a retrogradat în Liga 2, s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare pe Dinamo București.

Meciul, disputat cu spectatori, va fi un test înaintea Campionatului European, competiţie care se va desfăşura în această vară cu public – în număr limitat – şi în cadrul căreia Arena Naţională va găzdui patru partide.

Partida de la Ploiești va fi arbitrată la centru de Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca). Acesta va fi ajutat la cele două linii de Octavian Șovre (Satu Mare) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), în timp ce rezervă de arbitru a fost desemnat Mihai Marcu (Oradea).

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×