Un jucător de la Viitorul, dorit de Ajax Amsterdam. Gică Hagi a recunoscut oferta după meciul cu Dinamo: „E printre cei mai buni din România”

Un jucător de la Viitorul, dorit de Ajax Amsterdam. Gică Hagi a recunoscut oferta după meciul cu Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Viitorul a învins-o, luni, pe Dinamo, scor 5-0, în prima etapă din noul sezon al Ligii I, iar printre remarcații formației constănțene a fost Gabi Iancu (25 de ani), cel care a înscris două goluri, și despre care antrenorul Gheorghe Hagi spune că a fost remarcat de Ajax Amsterdam încă de când era la academie.

Atacantul s-a întors pentru a doua oară la clubul care l-a format, iar revenirea pare de bun augur pentru el. A înscris două goluri încă din prima etapă, iar Hagi îi prevede un viitor frumos. Managerul tehnic de la Viitorul a dezvăluit că Ajax Amsterdam a fost interesată de serviciile lui Iancu încă de când acesta se afla la juniori.

„Gabi arată bine, m-a surprins cum arată fizic la Călărași. N-am dubii că e unul dintre cei mai buni din România. A fost singurul jucător de la mine din academie pe care l-a vrut Ajax. El a fost dorit, evaluat de oameni care au jucat fotbal. Din păcate, el a iubit prea mult Steaua (n. red. – FCSB), că era din Berceni, și s-a dus acolo. Acum îi învață pe tineri, ce trebuie să facă și să fie serioși”, a declarat Hagi, luni seară, la conferința de presă de după meciul cu Dinamo.

Gabi Iancu este un produs al Academiei Hagi, atacântul plecând, în 2013, la FCSB, club unde a petrecut două sezoane și jumătate și alături de care a câștigat trei titluri, o Cupă și o Supercupă a României. În cariera sa, acesta a mai evoluat pentru turcii de la Karabukspor, polonezii de la Termalica, iar în 2018 a revenit în România, unde a mai jucat pentru FC Voluntari și Dunărea Călărași. La Viitorul, Iancu a mai obținut un titlu și o Supercupă.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen