Un internațional de tineret, în vizorul mai multor echipe din Italia și Franța! „Sunt discuții pentru el!”

Un internațional de tineret, în vizorul mai multor echipe din Italia și Franța! „Sunt discuții pentru el!”
  • Publicat:

Florin Ștefan, fundașul stânga al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, se află în vizorul mai multor echipe din Europa, potrivit managerului general Cornel Șfaițer.

Jucătorul în vârstă de 23 de ani este unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din România, iar în vara lui 2019 a evoluat pentru România U21 la Campionatul European disputat în Italia și San Marino.

Ștefan a impresionat prin evoluțiile sale de la tineret, iar în acest sezon a devenit jucător de bază la Sepsi, fiind constant și foarte sigur pe jocul său. Managerul formației din Sfântu Gheorghe consideră că apărătorul de bandă poate deveni următorul transfer de export pe care îl poate da clubul la care activează.

„Echipa națională are nevoie de un fundaș precum Florin Ștefan. E jucător de picior stâng, excelează prin niște incursiuni formidabile și centrează eficient. Joacă mereu cu capul sus, vede bine jocul și poate evolua pe mai multe posturi. Discuții sunt pentru Florin Ștefan, e urmărit de echipe din Franța și Italia, dar în această perioadă s-au sistat, firesc. Interesul rămâne pentru el. Și, când se va relua campionatul, va fi din nou monitorizat de aceste formații. Are o viteză foarte bună, e agresiv și e foarte potrivit pentru aceste campionate”a declarat Cornel Șfaițer pentru digisport.ro.

Florin Ștefan este cotat la 675.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Florin-Bogdan Stefan in meciul de fotbal dintre Romania si Malta, din preliminariile C.E. 2020, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 8 septembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Contracte diminuate cu 50% la Sepsi

Conducătorii clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, ocupanta locului 2 în play-out-ul Ligii 1 după două etape disputate înainte de suspendarea campionatului, au decis reducerea contractelor jucătorilor cu 50 la sută pe o perioadă de trei luni. Managerul grupării covăsnene, Cornel Șfaițer, spune că toți fotbaliștii au înțeles decizia și au acceptat această diminuare.

Cornel Șfaițer preciza săptămâna trecută că Sepsi OSK nu are probleme financiare, toate plățile sunt la zi și că decizia de a diminua contractele a fost mai mult o măsură de precauție. Sepsi are în acest an un buget de 7 milioane de euro.

„S-au plătit integral salariile pe martie și s-a negociat o reducere a contractelor pentru următoarele trei luni. Am găsit înțelegere la jucători și s-au diminuat contractele cu 50 la sută pentru trei luni de zile. Contractele sunt la zi, primele sunt la zi, chiriile la zi, obligațiile la stat sunt la zi. Deocamdată nu sunt probleme financiare, dar a trebuit să ne luăm niște măsuri de precauție. E clar că în aceste trei luni scad și veniturile și nu vrem să ne dezechilibrăm financiar”, declara, pentru ProSport, Cornel Șfaițer

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen