Walter Zenga, back in business! Fostul antrenor al FCSB, la un pas să preia o echipă din Serie A: când ar putea fi numit oficial

Walter Zenga, back in business! Fostul antrenor al FCSB, la un pas să preia o echipă din Serie A: când ar putea fi numit oficial

Walter Zenga (59 de ani) poate să revină pe banca unei echipe din Serie A. Fostul portar de legendă a lui Inter și antrenor al FCSB e aproape să semneze cu Udinese, fosta echipă a lui Gabriel Torje, cu care se află în negocieri. Conducerea de pe Friuli îl vrea pe Zenga pe banca tehnică.

Zenga îl va înlocui pe Igor Tudor, demis de la Udinese după ce friualnii au încasat 11 goluri în două partide. SportItalia scrie despre negocierile dintre Walter Zenga și Udinese, iar jurnaliștii italieni anunță că Zenga va fi numit la începutul săptămânii viitoare. Până atunci, antrenamentele sunt conduse de secundul Luca Gotti.

După 10 etape trecute din Serie A, Udinese se află pe locul 14, cu 10 puncte. Friulanii au adunat 3 victorii, o remiză și 6 înfrângeri și au un golaveraj dezastruos: 5-17.

Walter Zenga e liber de contract din luna martie 2019, de când a fost dat afară de la Venezia. Udinese va fi a 19-a echipă din cariera fostului portar, care a trecut și pe la FCSB. Zenga a pregătit FCSB în sezonul 2004-2005, unul de referință în istoria echipei care reușea la acea vreme să elimine Valencia, după 2-0 în timp regulamentar și 4-3 la penalty-uri și s-a calificat în optimile Cupei UEFA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania