Dumitru Dragomir a anunțat ce decizie a luat după ce Rapidul i-a propus un post de conducere. „În fotbal trebuie să fii rechin”

Redactor:
Sorin Barbu
Dumitru Dragomir a anunțat ce decizie a luat după ce Rapidul i-a propus un post de conducere. „În fotbal trebuie să fii rechin”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir refuză postul din conducerea Rapidului. Chiar fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a făcut acest anunț. Motivul care l-a determinat să ia această decizie? Dragomir consideră că ar fi fost greu să facă o echipă care să promoveze anul viitor.

La Rapid a fost cutremur în toată regula după ce echipa a ratat promovarea. Giuleștenii au rămas fără directorul general Ovidiu Burcă, care a decis să se retragă, dar și fără antrenorul Dan Alexa, căruia i-a expirat contractul, iar șefii nu i-au propus o nouă înțelegere. Dumitru Dragomir a susținut că i s-a propus un post în conducerea clubului. A cerut un răgaz de câteva zile, iar acum a anunțat ce decizie a luat.

„Am spus că am avut o propunere. Eu trebuia să mă gândesc. M-am gândit și cred că acei conducători sunt mult mai buni decât mine. M-aș fi dus pentru galerie. E frumoasă. M-au înjurat în decursul vieții de m-au spurcat”, a declarat fostul șef al LPF.

Dumitru Dragomir a explicat și care au fost motivele care l-au determinat să refuze propunerea formației din Giulești.

„Rapidul e condus de proprietari. Angelescu e foarte deștept. Problema este că în fotbal trebuie să fii un rechin. În fotbal este greu.

La orice echipă m-aș fi dus întrebam dacă au bani să cumpere jucători. Pe unde am fost. E greu să facă echipă să promoveze. Nu sunt pregătit pentru aventuri” a declarat Dumitru Dragomir la „Realitatea TV”.

Daniel Niculae, ofertat de Rapid

Acționarul principal al echipei a dezvăluit că echipa a ratat promovarea deși a avut un buget de 2,5 milioane de euro. Victor Angelescu a recunoscut că i-a făcut o ofertă lui Daniel Niculae și speră ca fostul atacant al giuleștenilor să revină în conducerea echipei.

„Eu cred că Daniel Niculae nu trebuia să plece. Ar fi ajutat foarte mult. O să vedem acum pe cine aducem în conducere. Pot să vă confirm că am vorbit deja cu Daniel Niculae. Eu aș vrea să se întoarcă. M am întâlnit cu el și am avut o discuție, dar nu este ceva sută la sută confirmat. O să vedem într-o zi sau două.

Situația nu este gravă. Pe Daniel Pancu am promis că-l las să plece, dacă are ofertă de antrenor, Florin Manea a plecat înainte de play-off, iar acum am vorbit cu Ovidiu Burcă și am decis să facă un pas în spate. Am avut multe probleme. Am avut un buget uriaș, am cheltuit mai mult de 2,5 milioane de euro și nu am promovat. De când am venit aici am avut surpriza să nu se înțeleaga rapidiștii cu rapidiștii”, a spus Victor Angelescu la Digi Sport.

Rapidul caută în aceste zile și un antrenor. Până când se va lua decizia, echipa va fi pregătită de secundul Ștefan Grigorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…