„U” Cluj intră în top. Decizia cu care punctează ardelenii la capitolul experiență și imagine

Vlad Măcicășan
„U” Cluj intră în top. Decizia cu care punctează ardelenii la capitolul experiență și imagine
Ioan Sabău oficial la U Cluj

Universitatea Cluj l-a prezentat oficial pe Ioan Ovidiu Sabău în funcția de antrenor principal. Este numirea șoc a acestei ierni în fotbalul românesc, „Moțul” revine ca antrenor după opt ani.

„U” Cluj, în top cinci al echipelor cu cei mai experimentați antrenori din Superligă

„Am lipsit o perioadă, dar sigur că am fost implicat în fotbal pentru că am fost analist în ceea ce înseamnă campionatul nostru și n-am stat departe de fotbal. N-am venit să mă reactivez ca antrenor. Îmi asum foarte mult. După ce am ratat acea promovare am absentat aproape doi ani de zile, am fost afectat. Cred că pot să ajut această echipă cu experiența mea, cu personalitatea mea și putem împreună să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Sabău la prezentare.

Prin numirea lui Ioan Ovidiu Sabău în funcția de antrenor principal, Universitatea Cluj se păstrează în top cinci al echipelor cu cei mai experimentați antrenori din Superligă.

Cu toate că a luat o pauză de opt ani din a antrena, Sabău este pe locul 4 în topul experienței tehnicienilor care au astăzi contracte în prima ligă din România. „Generația de Aur” este la putere în acest clasament. Pe primele două poziții sunt Dan Petrescu și Gică Hagi, în timp ce actualul antrenor al Universității Craiova, Eugen Neagoe îl depășește cu 6 meciuri pe Ioan Ovidiu Sabău.

Finală cu Atletico Madrid și eliminarea lui Șahtior Donețk

Sabău a început să antreneze în 2000, tot la Universitatea Cluj, pentru ca apoi să meargă pe banca lui Gaz Metan. Cel mai mult timp l-a petrecut pe banca Gloriei Bistrița, când echipa condusă atunci de Jean Pădureanu se afla în prima ligă. Sabău a stat 4 ani la Gloria.

Cele mai importante provocări ale „Moțului” au fost pe banca lui Poli Timișoara (2009, 2010) și Rapid (2012). Cu echipa din Banat a jucat în preliminariile Champions League și a prins grupele Europa League în anul în care a eliminat Șahtior lui Mircea Lucescu în preliminariile UCL.

Când antrena Gloria Bistrița, Sabău a jucat finala Cupei Intertoto cu Atletico Madrid, fiind învins prin regula golului marcat în deplasare, după 2-1 și 0-1.

Clasamentul meciurilor antrenate în Superligă

Dan Petrescu 300

Gheorghe Hagi 292

Eugen Neagoe 231

Ioan Ovidiu Sabău 225

Liviu Ciobotariu 211

Sursa: transfermarkt.de

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania