Trofeul Euro 2020 a căzut! Cauza incidentului de pe Arena Națională: „E puțin strâmb. S-a încercat muşamalizarea”

Trofeul Euro 2020 a căzut! Cauza incidentului de pe Arena Națională: „E puțin strâmb. S-a încercat muşamalizarea”
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Trofeul Euro 2020 a căzut în cadrul evenimentului de prezentare de la Arena Națională, iar Realitatea Sportivă vine cu detalii. „După ce s-a terminat conferinţa de presă, organizatorii au ţinut de panourile respective până a terminat presa cu toate declaraţiile, iar în momentul în care unul dintre organizatori nu a fost atent, a bătut vântul mai tare, panoul respectiv care era susţinut de un cadru metalic a căzut din cauza unei rafale mai puternice vânt şi atunci s-a prăbuşit peste mine şi peste cupă. Cupa a căzut, nu pot să pun că este îndoită, e puţin strâmbă, dar nu este ceva ireparabil.

Cred că evenimentul a încercat a fi muşamalizat. Nu este în regulă ceea ce s-a întâmplat, pentru că totuşi a fost un eveniment internaţional. S-a încercat muşamalizarea situaţiei.

A fost mai mult şocul de moment. A avut rezonanţa aceea când a căzut, pentru că cupa este foarte grea. În momentul în care a căzut s-a îndoit puţin. După ce a căzut, organizatorii au venit, au ridicat cupa şi toată lumea s-a făcut ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Sinceră să fiu, m-a durut puţin. Oricum, panourile respective începuseră să se clatine, ele au fost asigurate în timpul evenimentului, însă după ce s-a terminat conferinţa de presă au fost ridicaţi suporţii aceia de nisip” a spus Diana Şandru, pentru sursa citată.


Trofeul Euro 2020 a căzut. O rafala de vânt a dărâmat trofeul ce cântărește opt kilograme. Totul s-a petrecut la finalul prezentării la Arena Națională a cupei destinate câștigătoarei Campionatului European.

Gică Popescu, consilier al Guvernului României pentru UEFA EURO 2020 , a precizat că pentru țara noastră e o mare onoare să priemască trofeul la București, înaintea meciurilor pe care Arena Națională le va găzdui.

EURO 2020 a fost amânat pentru 2021 din cauza pandemiei. Campionatul European se va desfășura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 11 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

Trofeul Euro 2020 a căzut! Cauza incidentului de pe Arena Națională

Conform Digi Sport o rafală mai puternică de vânt a doborât panourile din spatele trofeului, care în cădere au lovit un reporter și apoi au dărâmat suportul pe care se afla cupa ce o va câștiga campioana europeană. Voluntarii aflați în zonă au ridicat trofeul și l-au reașezat pe soclu.

Trofeul a parcurs un traseu prin Bucureşti care a inclus zone importante ale orașului, după care a fost readus în incinta Arenei Naţionale. Capitala noastră va găzdui trei meciuri din cadrul Grupei C şi una din optimi.

„Am avut posibilitatea să constat din interior magnitudinea şi importanţa acestui eveniment. Pentru orice jucător este important să participe la un astfel de turneu, deoarece este unul dintre cele mai importante sportive la care am putut participa, alături de colegii mei Dorinel Munteanu şi Miodrag Belodedici”, a spus Gică Popescu.

Ambasadorii români ai EURO 2020 sunt Gabi Szabo, Dorinel Munteanu și Miodrag Belodedici. „Este greu, dar este… cu cât este mai greu, cu atât este mai important pentru România şi pentru imaginea României. Mă bucur că fac parte din acest proiect, fiindcă ştim cu toţii că organizarea unui campionat european este foarte, foarte importantă pentru imaginea noastră şi pentru imaginea fotbalului românesc” a explicat Dorinel Munteanu.

 

 

 

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…