Transferul lui Ianis, anunțat în presa din străinătate: „Doi prieteni vechi își dau mâna!”. FOTO | Unde ajunge Hagi junior

Transferul lui Ianis, anunțat în presa din străinătate: "Doi prieteni vechi își dau mâna!". FOTO | Unde ajunge Hagi junior

Ianis Hagi (20 de ani) e din ce în ce mai aproape de plecarea de la Viitorul! Puștiul „Regelui” va încerca o nou experiență în străinătate, după cea mai puțin reușită de la Fiorentina. Cu Sevilla, AS Roma, Anderlecht sau Standard Liege pe urmele sale, Hagi junior poate ajunge, în cele din urmă, la Galatasaray. Urmează să aibă loc discuțiile decisive.

Presa din Turcia anunță că Gică Hagi va avea întâlnirea decisivă cu Fatih Terim pentru transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray.

„Legendarul Gheorghe Hagi se va întâlni, la finalul acestui sezon, cu Fatih Terim, pentru a discuta transferul fiului său la Galatasaray. Ianis Hagi este primul nume de pe agenda clubului galben-roșu. Fiul lui Gheorghe Hagi, care i-a câștigat pe suporteri cât timp a jucat la Galatasaray, ar putea îmbrăca tricoul purtat de tatăl său.

Românul a fost transferat o perioadă de Fiorentina, dar s-a întors la Viitorul. Acum, vrea o nouă provocare în carieră. Și vrea să-i calce pe urme tatălui său”, scriu jurnaliștii de la Aksam.

„Doi prieteni vechi își dau mâna”, mai scriu turcii, care dau ca sigură mutarea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro