Tragedia fotbalistului român care și-a fracturat piciorul la echipa națională și care ar fi fost mințit de președintele FRF: „ Aveam nevoie de o atelă să-mi țină piciorul, dar l-a ținut domnul doctor până am ajuns la spital”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Raul Ciupe, ajuns la 39 de ani, a povestit cum a suferit o accidentare horror în 2005 și a fost mințit de oficialii FRF că îi vor suporta costurile operației!

Raul Ciupe a povestit cum a suferit o accidentare horror în 2005

Într-un meci disputat de reprezentativa U21 pe 30 martie 2005, împotriva selecționatei similare a Macedoniei de Nord, fotbalistul aflat pe atunci sub contract cu Sportul Studențesc a fost faultat grosolan de către Goran Popov și a suferit o fractură de tibie.

„Pe parcursul jocului, adversarul meu direct luase cartonaș roșu. Era un meci decisiv, veneam după o victorie foarte mare, 2-0 cu Olanda la Urziceni, iar șansele noastre pentru calificare erau mari.

Având om în plus, majoritatea acțiunilor ofensive se desfășurau pe partea mea. La un moment dat, am șutat. Un adversar a venit din lateral, mi-a pus o contră și am ajuns pe jos.

După contact, am simțit cum de la mijlocul tibiei mi se îndoaie piciorul, cum flutura”, a povestit Ciupe, potrivit GSP.

Raul Ciupe: „Aveam nevoie de o atelă să-mi țină piciorul, dar l-a ținut domnul doctor până am ajuns la spital”

Când doctorii au pătruns pe teren, nu aveau în dotare toate cele necesare pentru a acorda primul ajutor la fața locului, astfel că doctorul a trebuit să îi țină piciorul lui Ciupe, pe post de atelă!

Fotbalistul susține că a fost la un pas să leșine, în momentul în care medicul i-a transmis că îi amorțește mâna de la greutatea piciorului. Chiar și drumul până la spital a fost horror pentru fundaș: șoferul a condus extrem de agresiv, fapt ce i-a provocat dureri îngozitoare.

„Apoi au intrat medicii pe teren. Am avut o surpriză neplăcută, nu aveau dotările necesare. Aveam nevoie de o atelă să-mi țină piciorul, dar l-a ținut domnul doctor până am ajuns la spital.

Pe drum, șoferul de pe Ambulanță cred că nu realiza că are pacient în mașină. Conducea foarte agresiv și la orice mișcare a mașinii simțeam durere. Domnul doctor zicea că nu-mi mai poate ține piciorul, că i-a amorțit mâna.

I-am răspuns că dacă-i dă drumul, leșin. Mi-am dat seama că e ruptă tibia, în acel moment m-am întrebat dacă mai pot juca fotbal. Ăla a fost primul gând.

Am ajuns la spital, unde m-au pus pe un pat, pe hol, și am așteptat cam două ore să ne bage cineva în seamă. Domnul doctor întreba în stânga și în dreapta, dar nu ne băga nimeni în seamă.

La un moment dat, a dispărut și el. S-a întors după 30 de minute cu un pumn de pastile, în toate culorile din lume. Am refuzat să le iau. Nu eram sigur că m-ar ajuta”, a adăugat fostul fundaș lateral.

Raul Ciupe, mințit de FRF?!

După ce doctorii au reușit, într-un final, să îi pună piciorul în ghips, Ciupe a fost mințit de către reprezentanții FRF, care i-ar fi promis, tocmai prin Mircea Sandu, pe atunci președintele forului, și doctorul Pompiliu Popescu, că vor suporta toate costurile intervenției chirurgicale, dar și ale recuperării.

La doar o zi distanță, Vasile Șiman, patronul Sportului Studențesc la vremea respectivă, formația pentru care evolua Ciupe, l-a informat pe fotbalist că Federația s-a răzgândit și nu va mai plăti niciun leu.

„Am făcut o radiografie, se vedea clar fractura. Am intrat într-o sală unde erau vreo 11 doctori mai solizi. S-au pus toți pe mine, să-mi așeze oasele. Unul mă ținea de mână, doi de picior, unul îmi căuta oasele, să le așeze la loc. Mi-au pus piciorul în ghips. Seara m-am întors la București.

Din momentul ăla, s-au întâmplat mai multe chestii. În avion, mi s-a promis că tot ce ține de operație și recuperare va fi suportat de Federație.

A venit domnul Mircea Sandu la mine, în avion, cu domnul doctor Pompiliu Popescu, de la echipa mare: «Aici e băiatul, luați legătura cu domnul Șiman (n.r. – patronul Sportului) și vedeți unde se operează. Tot ce îi trebuie, recuperare, medicamentație, suportăm noi».

A doua zi, dimineața, mă sună domnul Șiman să-mi spună că Federația nu mai suportă nimic. Șiman mi-a spus că se ocupă el, să stau liniștit. Într-adevăr, făcuse programare la operație în Belgia.

Nu mi-a venit să cred. Vine cineva în fața ta și-ți promite o chestie într-un moment greu, iar a doua zi se răzgândește.

Știu că prima operație a costat în jur de 10, 11 mii de euro. Atunci ne-a ajutat și domnul Mircea Rednic, fiind stabilit acolo cu soția. Soția dânsului m-a luat de la aeroport și m-a dus la clinică. Ulterior, recuperarea de la Bologna a decurs destul de bine. A fost susținută de domnul Victor Becali și de domnul Șiman”, a mai spus Raul.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Ungaria, SFIDARE TOTALĂ în România. S-a întâmplat chiar acum în TRANSILVANIA
Ungaria, SFIDARE TOTALĂ în România. S-a întâmplat chiar acum în TRANSILVANIA
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…