Toni Petrea știe ce are de făcut după înfrângerile cu CFR Cluj și FCSB: „Am oferit asta și n-am luat nimic! Poate așa, luăm și noi puncte”

Toni Petrea știe ce are de făcut după înfrângerile cu CFR Cluj și FCSB: „Am oferit asta și n-am luat nimic! Poate așa, luăm și noi puncte”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toni Petrea știe ce are de făcut după a doua înfrângere suferită de Chindia Târgoviște cu el la timonă, scor 0-2 cu FCSB.

Antrenorul dâmbovițenilor a subliniat, la flash-interviul de după meci, jocul bun și ofensiv prestat de elevii săi, atât în această seară, cât și în partida precedentă, cu CFR Cluj.

Petrea a precizat că la următoarea partidă, una împotriva altei echipe cu pretenții, Universitatea Craiova, Chindia ar putea avea o șansă cu un joc mai închis,

Toni Petrea știe ce are de făcut după a doua înfrângere suferită de Chindia Târgoviște cu el la timonă, scor 0-2 cu FCSB

Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a ținut să le mulțumească suporterilor de la FCSB, care i-au scandat numele în ultimele minute ale jocului disputat pe Ilie Oană. În cele două mandate ale sale la roș-albaștri, Petrea a adunat 77 de meciuri, dintre care 45 au fost victorii.

„Nu vreau să mă gândesc împotriva cui jucăm, le-am spus și băieților. Indiferent de poziția pe care se află echipa respectivă, noi trebuie să ne vedem de treabă și să câștigăm. Băieții cred că au arătat atât la Cluj, cât și în această seară, că se pot bate de la egal la egal cu orice adversar.

Mai avem o deplasare grea, la Craiova, o altă echipă cu pretenții. Au problemele lor, dar au un lot valoros. Vom pregăti cât de bine putem această partidă și sper să venim și cu ceva puncte, pentru că am jucat bine și la Cluj, și azi am oferit o replică bună și n-am luat nimic. Mai bine jucăm mai puțin bine și luăm ceva.

Meciul de azi nu e elocvent, niciuna dintre echipe nu a putut practica ce a exersat la antrenament. E greu de făcut o comparație între CFR și FCSB, părerea mea că la FCSB e un lot mai tehnic.

(n.r. – fanii de la FCSB v-au scandat numele) Le mulțumesc, îi respect, am avut o relație bună cu ei dintotdeauna”, a declarat Toni Petrea.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele