Viorel Moldovan îi atenționează pe tinerii tricolori: „Cine nu va adera la disciplină se va autoexclude din cadrul grupului”

Viorel Moldovan îi atenționează pe tinerii tricolori:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viorel Moldovan, selecționerul echipei naționale de tineret a prefațat într-o conferință de presă partida amicală pe care reprezentativa pe care o pregătește o va juca miercuri contra Italiei. Meciul va avea loc la Ploiești pe stadionul Ilie Oană, de la ora la 19:30. Moldovan a subliniat importanța acestei întâlniri chiar dacă este vorba de un meci de verificare: „Vom avea un joc foarte important împotriva Italiei, o echipă organizată din toate punctele de vedere. Vor veni cu ce au mai bun la dispoziție și sunt convins că vor face tot posibilul pentru a câștiga”.

Moldovan are probleme de lot înaintea acestui meci și s-a plâns de deficiența anumitor posturi: „Portarul Brănescu are hernie de disc, Cristian Manea are o entorsă și nu știu dacă se va reface până miercuri. Avem probleme și pentru postul de fundaș stânga, dar și la mijlocașii din fața apărării. Oricum în momentul de față am la dispoziție cam tot ceea ce are mai bun fotbalul românesc”.

Iancu va fi un om de bază

Fostul antrenor al Rapidului a vorbit și despre prezența la lot a lui Iancu, căruia vrea să-i găsească un rol important în echipă: „Iancu va fi un om de bază. Problemele disciplinare nu vor mai fi. Cine nu va adera la  disciplină se va autoexclude din cadrul grupului”. Nicușor Stanciu nu a fost convocat pentru acest meci, mai ales că el va mai fi eligibil doar pentru partidele cu Muntenegru și Germania din luna septembrie. Moldovan a adus ca argument pentru neconvocarea lui Stanciu și faptul că mijlocașul are probleme medicale: „Nicușor are o accidentare și urmează un tratament prin care face o injecție după fiecare meci„. „Vreau să jucăm tot timpul la victorie și vreau să găsim un echilibru între atac și apărare”, a mai declarat Viorel Moldovan. Referindu-se la Rapid, fostul antrenor din Giulești s-a rezumat în a spune că: „Au scos maximum din meciurile de până acum, ținând cont de lipsa de pregătire fizică”.

La conferința de presă au fost prezenți și Dorin Rotariu (19 ani) și Cristian Manea (17 ani). Jucătorul lui Dinamo consideră că România este aproape de niveul Italiei și se poate impune în partida de miercuri: „Mergem la Ploiești să învingem Italia, vrem să vedem la ce nivel suntem. Abia am ajuns în cantonament, o să ne informăm despre ei. Nu cred că este o diferență de valoare între noi și ei”. Referindu-se la parcursul mai puțin bun de la Dinamo din debutul de sezon, Rotariu a declarat: „Sper să înscriu și la echipa de club. Faptul că au fost impresari să mă vadă nu constituie o presiune. Orice jucător își dorește să plece la o echipă mai mare”. Tânărul Cristian Manea este prezent în lotul echipei de tineret, dar se gândește la naționala condusă de Pițurcă: „Nu este ceva ieșit din comun să joc la naționala mare. Sper să fiu prezent la meciul cu Grecia„.

Următoarele meciuri oficiale pe care naționala de tineret le are de jucat sunt reprezentate de dubla din 4 și 9 septembrie cu Muntenegru, pe teren propriu, și Germania, în deplasare. Cele două meciuri sunt ultimele din grupa a șasea de calificare pentru campionatul european din Cehia ce va avea loc în 2015, dar șansele echipei noastre de a ajunge acolo nu sunt foarte mari. România are nouă puncte și  ocupă locul al treilea în grupa sa, fiind la cinci puncte distanță de liderul Germania, respectiv la două puncte în spatele Muntenegrului. La turneul final din Cehia se califică direct câștigătoarea grupei, în timp ce ocupanta locului doi va susține un meci de baraj. Obiectivul lui Moldovan este calificarea la Campionatul European din 2017.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen