Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Tricolorii lui Rădoi se pregătesc pentru EURO. Vor disputa amicale de lux

Tricolorii lui Rădoi se pregătesc pentru EURO. Vor disputa amicale de lux

Naționala de fotbal Under 21 a României va efectua un stagiu de pregătire înainte de a debuta la EURO 2019. Tricolorii lui Rădoi se vor deplasa în Spania, în perioada 19-26 martie, acolo unde vor disputa și două meciuri amicale.
Tricolorii lui Rădoi se pregătesc pentru EURO. Vor disputa amicale de lux

Naționala de fotbal Under 21 a României va efectua un stagiu de pregătire înainte de a debuta la EURO 2019. Tricolorii lui Rădoi se vor deplasa în Spania, în perioada 19-26 martie, acolo unde vor disputa și două meciuri amicale.

Prima întâlnire pe teren iberic va fi în fața naționalei Spaniei U21, joi, 21 martie, iar patru zile mai târziu, Ionuț Radu & Co. își vor măsura forța cu selecționata Danemarcei. Cele două adversare ale României sunt și ele calificate la EURO 2019.

Pe pagina oficială de Twitter a naționalei de fotbal de tineret a Spaniei a fost anunțat deja amicalul dintre cele două reprezentative, care va fi de la ora 19:45 (n.red. – ora României).

În această vară, România U21 va participa la EURO 2019, care se va defășura în Italia și San Marino, în perioada 16-30 iunie.

La această competiție participă 12 echipe, organizate în trei grupe:

  • Grupa A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
  • Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
  • Grupa C: Anglia, Franța, România, Croația

Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

EURO 2019 – Programul naționalei U21 a României

18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]