Ne-au jumulit și „cocoșii”:** Franța U21 – România U21 3-0

Ne-au jumulit și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nationala lui Emil Sandoi nu se descurca deloc cu selectionatele tari ale Europei. Dupa ce a pierdut cu 0-3 amicalul disputat saptamana trecuta impotriva Angliei, reprezentativa U21 a Romaniei s-a inclinat luni si in fata Frantei, scor 0-3, intr-un meci de pregatire ce a avut loc la Blois.

„Cocosii” au deschis rapid scorul, prin Bahebeck (1) si si-au impus ritmul pe toata durata partidei. „Tricolorii” mici au fost timizi si in Franta, ioar actiunile lor de atac ori au fost prea putin periculoase, ori au fost anulate de jocul la ofsaid extrem de inteligent al gazdelor.

In partea secunda a meciului, Thauvin a majorat scorul (52), iar cu cinci minute inaintea finalului „cocosii” au urcat scorul la 3-0, cu dubla aceluiasi jucator. Astfel, nationala Romaniei a bifat al doila esec consecutiv la o diferenta de trei goluri, nefiind insa nico scuza faptul ca acestea au venit in fata Angliei si a Frantei, unele dintre cele mai bune reprezentative U21 ale lumii.


Franța – România 3-0 (Bahebeck ‘1, Thauvin ’52, ’85)

Stade des Allées de Blois

Arbitru: M. Taborda Xistra (Portugalia)

Echipele de start:

Franța : Aréola – Sabaly, K. Zouma, Umtiti, Digne – Ab. Doucouré, Veretout – Ngando, Thauvin, Kondogbia – Bosetti

România: Buzbuchi – Nica, Crețu, Marc, Toșca – Benzar, Vaștag – Morar, N. Stanciu, Iancu – Gavra

Meciul este transmis de Eurosport 2.


România va juca în această seară al doilea amical de lux, după cel din Anglia. Echipa lui Săndoi va întâlni naționala mică a Franței, într-un meci care se joacă la Blois, de la 22:00.

În primul amical din aceste zile, România a pierdut în fața englezilor cu 3-0.

Anglia – România 3-0 (1-0), stadionul „Adams Park, WycombeWanderers FC”, din localitatea High Wycombe, ora locala 19:00;
Golurile au fost înscrise de Wilfried Zaha (34′), Jack Robinson (62′) și Nathan Delfouneso (88′);

Antrenorul principal Emil Săndoi a folosit următorii jucători: Brănescu – Nica (79′, Iordache Belu), Avrămia, Crețu, Toșca (70′, Peteleu) – Leca (89′, Vaștag), Benzar (46′, Manole) – Iancu (70′, Morar), Stanciu, Serediuc (46′, Carstocea) – Gavra (70′, Herghelegiu).

Franța – România se joacă azi, de la 22:00, LIVE SCORE pe www.prosport.ro

Singurul meci jucat la Blois între Franța și România a fost în 1975. Francezii au câștigat cu 4-0

03.12.1975 Blois: FRANȚA – ROMÂNIA 4-0 (1-0) prel.JO

Stadion: Municipal. Spectatori: 6.051. Marcatori: J.Fernandez (43), Rouyer (65, 72, 80). Arbitru: Homewood (Anglia).
FRANȚA: Larrieu – Chazotte, Pottier, Stassievitch, Meynieu – J.Fernandez, Platini, Rubio – Rouyer, Schaer, Amisse. Antr. Gaby Robert.
ROMÂNIA: Moraru – Mateescu, Sameș, G.Sandu, Lucuță – Cornel Dinu, D.Georgescu, Iordănescu – Troi, M.Sandu (62 Balaci), Lucescu (73 Hajnal). Antr. Valentin Stănescu.

Statistică: Răzvan Toma

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele