Acasa » Fotbal Intern » Tineret » FOTO** Meci de 5 stele pentru Academia Hagi! Inter Milano și-a luat revanșa în fața lui Hagi

FOTO** Meci de 5 stele pentru Academia Hagi! Inter Milano și-a luat revanșa în fața lui Hagi

La ediția de anul trecut, Academia Hagi reușea un meci fabulos împotriva Interului și se impunea cu 3-0. În final avea să câștige turneul. Anul acesta, Inter a reușit să treacă de Academie cu 1-0 în chiar primul meci al Talent Cup, unul dintre cele mai puternice turnee rezervate echipelor U17. Pe o căldură sufocantă, Academia Hagi a fost cu ocaziile, dar italienii au reușit să marcheze o dată prin Roberto Ibukun Ogunseye, în minutul 57 și astfel a luat o obțiune serioasă pentru câștigarea competiției. De la Academie s-au remarcat mai mulți jucători, dar în special Ionuț Mitriță, un mijlocaș ofensiv minion cu o tehnică impecabilă. Intrat în repriza a doua, Mitriță a avut trei acțiuni personale de toată frumusețea încheiate cu șuturi care i-au pus mari probleme portarului interist.
FOTO** Meci de 5 stele pentru Academia Hagi! Inter Milano și-a luat revanșa în fața lui Hagi

La ediția de anul trecut, Academia Hagi reușea un meci fabulos împotriva Interului și se impunea cu 3-0. În final avea să câștige turneul. Anul acesta, Inter a reușit să treacă de Academie cu 1-0 în chiar primul meci al Talent Cup, unul dintre cele mai puternice turnee rezervate echipelor U17.

Pe o căldură sufocantă, Academia Hagi a fost cu ocaziile, dar italienii au reușit să marcheze o dată prin Roberto Ibukun Ogunseye, în minutul 57 și astfel a luat o obțiune serioasă pentru câștigarea competiției.

De la Academie s-au remarcat mai mulți jucători, dar în special Ionuț Mitriță, un mijlocaș ofensiv minion cu o tehnică impecabilă. Intrat în repriza a doua, Mitriță a avut trei acțiuni personale de toată frumusețea încheiate cu șuturi care i-au pus mari probleme portarului interist.

foto: Alexandru Raita

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro