Fotbalul, cornul și laptele**

Redactor:
Dănuț Lungu
Fotbalul, cornul și laptele**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În absența „Regelui”, plecat la „Mundialito” în Portugalia,
puștii de 10-12 ani au încins o joacă pe cinste la stadionul
Siderurgistul din Galați, aici desfășurându-se prima fază regională
pe 2010.
De neînlocuit pe vremea când juca în națională, Gică Hagi a fost
reprezentat cu succes în orașul de la Dunăre de Dorinel Munteanu,
fostul său coleg din „Generația de Aur”, antrenorul Oțelului
asistând cu mare interes la mostrele de fotbal pur ale
năzdrăvanilor.

O figură apare a fost portarul de 11 ani al Luceafărului Brăila,
Radu Tatian, un talent rar întâlnit! „E o încântare să-i urmărești,
vezi execuții ca la nivelul seniorilor”, a remarcat tehnicianul, în
timp ce părinții micilor staruri, foarte zgomotoși în tribune, au
adus sarea și piperul evenimentului, dar și muștarul, ei
obișnuindu-se ca la fotbalul mare să comenteze deciziile
arbitrilor. Finalele celor două întreceri ale „Cupei Hagi Danone”
au avut un mare consum fizic și psihic, câștigătorii de la
profesioniști, cei de la Brăila, punctând și la capitolul zgomote:
patronul clubului și doi antrenori le-au oferit indicații simultan
elevilor de gimnaziu care abia învață noțiuni precum colțul lung,
șiret plin, șut cu exteriorul sau presing.

Brăilenii, bătuți în grupe de Oțelul Galați cu 6-1, s-au
revanșat într-un mod cu totul surprinzător, învingând în finală cu
2-0 echipa care o surclasase anterior. În disputa școlilor,
unitatea de învățământ nr. 13 și-a adjudecat ultimul act, scor 3-1
cu Școala nr. 38.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…