De la Nașu pentru Hagi: 200.000 de euro!** ‘Regele’ a primit fonduri importante de la FIFA

De la Nașu pentru Hagi: 200.000 de euro!** 'Regele' a primit fonduri importante de la FIFA
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Regele” a primit, cu ajutorul FRF, fonduri importante de la FIFA pentru Academia sa de la Ovidiu. Celelalte cluburi de copii și juniori susțin că habar nu aveau că există o astfel de oportunitate

Mircea Sandu își apropie una dintre cele mai importante voci din fotbalul românesc. „Nașu” de la FRF l-a ajutat pe Gică Hagi cu 200.000 de euro de la FIFA pentru proiectul său de cinci stele de la Ovidiu.

Centrele de copii și juniori se zbat în sărăcie și neajunsuri. Cele mai multe cluburi din Liga 1 au doar 5 grupe, ținute uneori doar pe hârtie pentru a putea obține licența. În acest timp, Federația condusă de Mircea Sandu accesează fonduri de la UEFA și FIFA, bani care ar trebui să ajungă la centre în urma depunerii și aprobării unor proiecte serioase. Problema este că prea puține cluburi formatoare de fotbaliști știu de aceste fonduri, iar FRF ține informația și oferă bani după criterii preferențiale.

Loturile se vor pregăti la Academie
La ședința de săptămâna trecută pe care oamenii de la cluburile de copii și juniori au avut-o la FRF, pentru a-și alege reprezentantul în Comitetul Executiv, Mircea Sandu a făcut o dezvăluire: „FRF îl sprijină cu 200.000 de euro pe Gică Hagi pentru a-și definitiva infrastructura de la Academia sa, urmând ca în schimbul acestor bani loturile noastre de juniori să aibă acces la pregătire în baza de la Ovidiu”.

Conform șefului FRF, cei 200.000 de euro ar fi „un rest” rămas din niște fonduri accesate de federație de la FIFA, prin programul „Goal 4”. „În total au fost 600.000 de euro. 400.000 sunt repartizați pentru refacerea terenurilor de la Mogoșoaia, iar 200.000 merg la Hagi. S-a stabilit în ședința Biroului Federal din 16 februarie”, a declarat unul dintre federali.

90 de mingi și 30 de ghete la Timișoara
Informația livrată de Mircea Sandu a creat rumoare în sală și s-a propagat ca o undă de șoc. „De ce sunt ajutate doar unele centre?”, a fost dilema generală. „Noi, la Banatul Timișoara, am primit 90 de mingi și 30 de ghete de fotbal. Atât”, susține Călin Rosenblum, directorul centrului care a dat anul trecut două campioane de juniori. Nici la Pitești, una dintre zonele care a dat mulți jucători, nu a ajuns vreo subvenție, informație confirmată de antrenorul Mihai Ianovschi: „Mă bucur însă că îl ajută pe Hagi. Face o treabă extraordinară cu Academia sa”. „Habar nu aveam că putem accesa fonduri de la UEFA sau FIFA. Dacă există această oportunitate, să ni se spună”, susține și șeful unui centru de juniori din Ardeal, sub protecția anonimatului.

Gică Hagi și-a început proiectul de la Ovidiu în 2009, investind până acum aproape 10 milioane de euro, în mare parte fonduri proprii. Finalizarea Academiei este prevăzută pentru 2013 și mai necesită în jur de două milioane de euro.


Aceste programe de la UEFA și FIFA sunt accesibile tuturor, pe baza unor proiecte viabile. Nu cred că există restricții
Paul Zaharia, purtător de cuvânt FRF


Hagi: „Am un proiect bun”
Patronul Academiei spune că numai anul acesta a dat 19 jucători la naționalele de juniori

Gică, este adevărat că ai primit 200.000 de euro de la FIFA cu ajutorul federației?
Demersul nu este încă finalizat. Sunt unele discuții pe această temă

Mircea Sandu a anunțat deja că banii vor veni ca un ajutor pentru Academie…
Dacă domnul președinte a spus lucrul acesta, atunci așa este.

Care este rețeta? Poate sunt și alte cluburi de juniori care vor să acceseze acești bani.
Trebuie să existe un proiect bun, bine pus la punct, așa cum este al meu. Noi suntem în procesul de formare și cred că facem o treabă bună. Numai anul acesta am dat 19 jucători la loturile naționale. Ca o completare, abia ne-am întors din Olanda, unde am învins Alkmaar și am remizat cu PSV.

Ai mai primit și alți bani până acum ajutor din partea FRF?
Nu.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup