AC Milan revine cu proiectul Milan Junior Camp la Timișoara

Redactor:
Daniel Remes
AC Milan revine cu proiectul Milan Junior Camp la Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

AC Milan, cel mai de succes club de fotbal din lume, revine la Timișoara cu Milan Junior Camp, program special de pregătire sportivă pentru copii, ce a ajuns la cea de-a V-a ediție în România. Proiectul este oferit gratuit copiilor pasionați de fotbal, cu vârste între 7 și 14 ani, de către Intesa Sanpaolo Bank în prima saptămână a vacanței de vară (25 – 28 iunie 2013) pe stadionul „Dan Păltinișanu”, din Timișoara.

În primii 4 ani proiectul s-a bucurat de un real succes în România și a implicat peste 600 de copii, dar și familiile acestora, cât și centre de juniori și scoli de fotbal. De-a lungul timpului oameni cunoscuți din fotbal printre care Franco Baresi, Cosmin Contra, Daniele Massaro, Miodrag Belodedici, Răzvan Lucescu sau Paul Codrea au salutat acest program gratuit de pregătire sportivă marca AC Milan și au încurajat în mod direct micuții fotbaliști.

Toate detaliile despre cea de-a V-a ediție Milan Junior Camp (MJC), regulamentul oficial și alte informații utile sunt disponibile pe microsite-ul dedicat acestui eveniment: http://milanjunior.gsp.ro/casting/ sau la Tel Verde 0800 800 888, apel gratuit. Înscrierile pentru Milan Junior Camp se pot face până pe 19 iunie, cel târziu, exclusiv prin intermediul acestei platformei online.

Atât înscrierea, cât și participarea efectiva la sesiunile de antrenamente Milan Junior Camp (MJC) este gratuită în limita a 70 de locuri ce vor fi desemnate prin tragere la sorți. Ca și la edițiile anterioare, marele premiu va fi o excursie la Milano pentru cel mai talentat junior, ce va merge alături de familia sa, la finala Milan Junior Camp Day, pe stadionul San Siro.

Milan Junior Camp

Este un proiect oficial marca AC Milan ce a debutat în 1997 și este conceput ca o tabară sportivă de vară de o săptamână. Grupul Intesa Sanpaolo este sponsor principal al acestui proiect în întreaga lume și are un parteneriat de succes cu clubul AC Milan de peste 20 de ani. În ultimii ani Milan Junior Camp a avut loc în aproape 200 de orașe din peste 40 de țări, unde participă în total peste 15.000 de copiii și 300 de antrenori cu licență AC Milan la nivel global.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele