Teddy Mezague îi acuză pe dinamoviști că i-au falsificat semnătura la rezilierea contractului: „Nu e a mea! Au imitat-o. Există multă corupție în România”

Fundașul Teddy Mezague a declarat că șefii lui Dinamo i-au falsificat semnătura la rezilierea contractului, scopul fiind de a nu-i plăti despăgubiri. Apărătorul central de 28 de ani a evoluat în patru meciuri în Liga 1 Betano.
Bogdan Savin
Teddy Mezague îi acuză pe dinamoviști că i-au falsificat semnătura la rezilierea contractului: "Nu e a mea! Au imitat-o. Există multă corupție în România"

Fundașul Teddy Mezague a declarat că șefii lui Dinamo i-au falsificat semnătura la rezilierea contractului, scopul fiind de a nu-i plăti despăgubiri. Apărătorul central de 28 de ani a evoluat în patru meciuri în Liga 1 Betano.

„Actul arată că eu renunț la toate idemnizațiile financiare. Mi-au imitat semnătura. Știam că sunt probleme în fotbalul românesc. Este pur și simplu incredibil. Mi-am pus avocații să acționeze în acest dosar, am angajat un expert pentru a dovedi că nu este semnătura mea pe acea reziliere a contractului. Ar trebui să am un răspuns la mijlocul lunii ianuarie. Dar nu știu ce se va întâmpla, pentru că există multă corupție în România. Sunt gata să merg la FIFA pentru a-mi obține drepturile. Nu este normal ce s-a întâmplat acolo”, a declarat jucătorul, pentru La Dernierre Heure.

Fundașul central francez Teddy Mezague, 28 de ani, ultima oară la Mouscron (Belgia), a semnat la 12 septembrie un contract cu FC Dinamo. El și-a reziliat contractul la 2 noiembrie, roș-albii anuțând că totul s-a produs pe cale amiabilă. Mezague a jucat patru meciuri la Dinamo, toate în campionat, cu Poli Iași, Sepsi, FC Botoșani și Dunărea Călărași.

De asemenea, la data de 2 noiembrie, dinamoviștii au reziliat contractele lui Grozav și Delorge.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]