Kovacs la puterea a doua într-un meci de Liga 1! Ce brigadă de arbitri a fost desemnată pentru primul meci al etapei?

  • Publicat:

Primul meci al etapei cu numărul 11 va debuta vineri, 1 octombrie 2021, la ora 18:00, cu derby-ul regional dintre CS Mioveni și FC Argeș.

Partida reprezintă prima întâlnire la nivel de Liga 1 dintre cele două formații, iar surpriza a apărut și la nivelul brigăzii de arbitri.

Astfel, Comisia Centrală a Arbitrilor a decis pentru acest meci ca frații Kovacs, Szabolcs (33 de ani) și Istvan (37 de ani), să conducă duelul. „Centralul” va fi Istvan, iar fratele său – rezervă.

Szabolcs și Istvan, protagoniștii unei alte premiere pentru Liga 1

Fratele mai mare, Istvan, reprezintă un nume important printre arbitrii români la nivel european, ultimul meci la care acesta a fost la centru fiind chiar confruntarea dintre Șahtior și Inter din grupele UEFA Champions League, încheiată cu scorul de 0-0 și cu câte un cartonaș galben de fiecare parte.

De cealaltă parte, Szabolcs, fratele mai mic, a debutat ca arbitru de Liga 1 abia în luna decembrie a anului 2020, după ce a fost promovat din poziția de arbitru de Liga a 2-a în luna iulie.

Spre deosebire Szabolcs, Istvan Kovacs se află în prima ligă din 2007, iar în 2010 a devenit arbitru FIFA. Astfel, la debutul fratelui mai mic în primul eșalon fotbalistic s-a înregistrat o altă premieră, fiind pentru prima dată când doi frați au arbitrat de la centru în aceeași etapă de Liga 1. Atunci, Istvan a fluierat partida FC Botoșani – FC Voluntari, iar Szabolcs Kovács s-a aflat la centru în Chindia – FC Argeș.

Brigada completă de arbitri pentru CS Mioveni – FC Argeș este formată din Istvan Kovacs (Carei) – centru, Vasile Marinescu (București) și Ovidiu Artene (Vaslui), Szabolcs Kovacs (Carei) – rezervă.

Cu o victorie, FC Argeș se poate apropia de un loc de play-off. Pentru Mioveni situația nu s-ar schimba prea mult nici în cazul unui succes. Ar putea rămâne tot pe locul 11, la egalitate de puncte cu Chindia Târgoviște, dar cu bilanț mai slab în meciurile directe.

 

Știri despre
Pe aceeași temă
Schimbări radicale în mijloacele de transport din Capitală! S-au luat deja măsuri, iar toți călătorii trebuie să știe asta
Schimbări radicale în mijloacele de transport din Capitală! S-au luat deja măsuri, iar toți călătorii trebuie să știe asta
Cum s-a spulberat faima armatei ruse. „Au făcut o greşeală pe care nu o mai făcuse nimeni de 3.000 de ani”
Cum s-a spulberat faima armatei ruse. „Au făcut o greşeală pe care nu o mai făcuse nimeni de 3.000 de…
Vladimir Putin recunoaşte că 2022 va fi un an dificil pentru economia Rusiei şi  majorează pensiile şi salariul minim
Vladimir Putin recunoaşte că 2022 va fi un an dificil pentru economia Rusiei şi majorează pensiile şi salariul minim
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea la PSG
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea…
Este anchetată! O nouă lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan
Este anchetată! O nouă lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Motivul pentru care Gina Pistol a fost refuzată. De ce va prezenta Irina Fodor show-ul America Express 2022 - sezonul 5 Asia Express de la Antena 1
Motivul pentru care Gina Pistol a fost refuzată. De ce va prezenta Irina Fodor show-ul America Express 2022 - sezonul…
Ungurii, lovitură totală în Ardeal! Ne-au luat fața complet. Rușine imensă
Ungurii, lovitură totală în Ardeal! Ne-au luat fața complet. Rușine imensă
'Putin atacă o țară NATO!' - Vestea a picat ca un trăsnet
'Putin atacă o țară NATO!' - Vestea a picat ca un trăsnet
Catrinel Menghia, superbă în costum de baie. Cum arată la 36 de ani, după ce a născut
Catrinel Menghia, superbă în costum de baie. Cum arată la 36 de ani, după ce a născut
Când a auzit ce i-a propus soțul, femeia, gravidă cu gemeni, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Când a auzit ce i-a propus soțul, femeia, gravidă cu gemeni, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Rusia reafirmă oferta redeschiderii porturilor ucrainene dacă Occidentul anulează unele sancţiuni
Rusia reafirmă oferta redeschiderii porturilor ucrainene dacă Occidentul anulează unele sancţiuni
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
De ce a capturat Rusia din prima zi a invaziei în Ucraina Insula Şerpilor şi încearcă să o transforme într-un „distrugător“ de nescufundat
De ce a capturat Rusia din prima zi a invaziei în Ucraina Insula Şerpilor şi încearcă să o transforme într-un…
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Un șofer s-a filmat în timp ce conducea cu 200 km/h, chiar prin fața sediului Poliției - VIDEO
Un șofer s-a filmat în timp ce conducea cu 200 km/h, chiar prin fața sediului Poliției - VIDEO
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!